Poezie MARE ESTE DUMNEZEU (2)

M-am urcat pe un varf de munte, si-am privit de acolo jos, am vazut la poale omul mic, plapand, neputincios. Si mi-am ridicat privirea, catre Creatorul meu laudand a Sa lucrare: Mare este Dumnezeu.



Cum sa nu te laud Doamne pentru harul minunat, pentru dragostea-Ti mareata ce-n Isus ti-ai aratat, pentru mantuirea data ce-am primit in dar si eu, nici nu pot gasi cuvinte : Mare este Dumnezeu!



Cand s-a ridicat la lupta cel ce este-n coasta mea, am strigat cu disperare Doamne Tu nu ma lasa! Doar atunci am vazut bine, cat de mic si slab sunt eu, cand El m-a scapat de toate: Mare este Dumnezeu!



Dupa ce-am invins ispita ce in fata imi statea, dupa ce trecut-au valuri ce in zare se pierdea, am vazut ca numai Domnul a purtat tot ce a fost greu cu-al Sau brat atotputernic: Mare este Dumnezeu!



Fratilor, la fel ca Pavel, n-am cu ce ma lauda, sunt cu slabiciuni in carne si nadejde-n mana Sa. Iar de astazi Ii dau slava, nu ganditi ca tare-s eu, tare-I Cel ce ma sustine: Mare este Dumnezeu!



Sa raman pe calea sfanta, sa raman in harul Sau si sa laud al Sau nume asta as dori mereu. Lepadand intreaga fire, rastignind tot ce-ar fi eu si sa fiu un glas ce striga: Mare este Dumnezeu!



Slava Lui i se cuvine, Lui caci El e Dumnezeu si asta intotdeauna fie in poporul Sau. Hai cu toti pe drumul acesta, nu va temeti c-ar fi greu si cu toti in cor sa spunem: Mare este Dumnezeu!



Amin