Poezie El nu m-a dat uitării...

EL NU M-A DAT UITĂRII...



Nu pot să uit momentul când Fiul mă salvase

Din cea mai joasă stare, din valuri furioase

M-a scuturat puternic, dar bine-a procedat

Simțeam o transformare și nu m-am supărat

Căci a urmat o vreme de sfântă bucurie

Când înțeles-am bine ce-nseamnă veșnicie

Și Îl urmam pe EL oriunde se ducea

Văzând că mă ajută când viața era grea.

Trăit-am fericiri pe culmi spirituale,

Mă delectam la văzul superbelor petale

Era așa de bine, era așa frumos,

Era o înălțare să știu că-s credincios.

Dar s-a-ntâmplat ceva – și nu pot să explic

Cum vraja m-a pătruns un pic și înc-un pic

A fost alunecare? A fost o neveghere?

Cum de a fost posibil să fac o deviere?

Și-a fost o perioadă de rătăciri prin lume

Când nu menționam al lui Hristos sfânt, nume

M-a înșelat tendința de a gusta himera

Și n-am mai vrut să știu de Moise, de Estera

Am pus deoparte și psalmii și cântarea

M-a-nvăluit total, perfidă, nepăsarea

Dar s-a-ntâmplat ceva...minune ce mi-e dragă

Am auzit un glas, atunci, pe calea largă:

”EU nu te-am dat uitării, te vreau ‘napoi la Mine

Să nu mai fii în zone ce Mi-s total, străine

Să intrii iar, în ceata ce urcă spre izvoare

Ce pot hrăni un suflet cu doruri arzătoare

Să tragem împreună la jugul care-i greu

S-avem și bucurii și lacrimi pe traseu.”

Și ascultând la glasul rostit cu duioșie

Am alergat la Dânsul să-L am o veșnicie

Să-I văd senina-I față și să-L îmbrățișez

Să-I spun că nu-mi mai vând dumnezeiescul crez.

El nu m-a dat uitării cum, derutat, credeam

Când prin pustia lumii flămând și trist umblam

Ci-n dragostea-I imensă, din nou, m-a cercetat

Și cu puteri din El apoi, m-a înzestrat

Să pot să-nving tumultul ce vine să m-atace

Și să-L slujesc pe El așa cum Lui Îi place.



George Cornici/24 Iulie, 2012