Poezie Părtăşie

Filipeni 4:6



Ce aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,

Când merg îngândurat pe-a Ta cărare?

Batjocuăa şi ură lumea-mi lasă,

Sunt prigonit şi-ocara ei m-apasă.



Cum aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,

Că râsul lumii, vina ei mă doare?

Sunt crunt lovit, hulit, dezmoştenit,

De toţi acei pe care i-am iubit.



Cum aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,

Că pentru mine viaţa-i o-ntrebare,

Că lupt să nu fac voia omenirii

Şi caut să fiu pe plac zilnic măririi?



Cum aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,

Că pentru mine viaţa-i o-ntrebare,

Când voi muri, spre ce meleaguri plec

Şi veşnicia unde-o să-mi petrec?



Cine-ar putea să-mi spună Doamne, oare,

De ce fiinţa este muritoare,

Creaţia minunată-a mâinii Tale,

E plină de durere, chin şi jale?



De cine aş putea să-mi leg speranţa,

Decât de Dumnezeu, El este Viaţa,

Chiar dacă stau în întuneric,

El e lumina mea, tărâm feeric.



În ce-as putea sa-mi pun acum speranta?

În jertfa lui Hristos, El este Viata!

El e Lumina, bogatia tainei,

Hristos în noi, nadejdea slavei!



De unde aş putea să iau speranţa

Şi cine-ar împlini etern doleanţa?

Cuvântul din Scriptura insuflată

De Dumnezeu, e-nvăţătura toată!



Unde-aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,

Despre aceste lucruri pieritoare?

“ În orice loc! Prin crez şi rugăciune,

Tot ce te-apasă, lui Isus îi spune!”



Cine-ar putea să-Ţi spună Doamne, oare,

Că nu-s cuvinte-n lume să doboare,

Iubirea Ta ce-a şters păcatul firii

Şi ne-a adus pe calea izbăvirii?



Ce aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,

Acum când nu mai am nici o-ntrebare?

“ Slăveşte astăzi harul pe pământ,

Ce prin Isus Ţi-am dat, prin Duhul Sfânt!”



29/06/2003, Deva