Poezie Pacatul (2)

Ioan 8:34



Păcatul, orhidee purpurie,

Te-ndeamnă-ades la reverie,

Te-atrage-n mrejele-i perfide,

Tot ce e bun în tine-ucide.



Mireasmă de zefir si rouă,

Te-atrage într-o lume nouă,

Şi-atunci când te trezeşti din vis,

Eşti cufundat jos în abis.



În jurul tău e lapte, miere,

În trupul tău, chin şi durere,

Te zbaţi să ieşi la suprafaţă,

Dar nu accepţi nici o povaţă.



Pui eul tău pe piedestal

Şi-l faci un bulgăr de cristal,

Dar tot mai jos răul te-atrage,

Izbit de vină, el se sparge.



Şi-atunci, cioburi mii şi mii,

Te scot încet din reverii

Şi-ţi plângi păcatul, ai hulit,

Pe Singurul ce te-a iubit.



Te doare azi rana adâncă

Ce trupu-ţi face ca să plână

Şi-ţi vezi micimea printre stele

Şi vrei să scapi, să fugi de rele.



Priveşti în sus spre zări senine

Şi vezi cum Duhul slavei vine,

Îngenunchezi şi-n ochii sinceri,

Se-ntrezăresc a vieţii plângeri.



Căinţa gravă te robeşte,

Dar sufletul îţi izbăveşte

Şi îngerii-ţi cântă trezirea,

Când tu spre cer ridici privirea.



Şi lacrima ce-ţi cade greu,

Te scoate din al morţii hău,

Te-nalţi spre ceruri către stele,

În inimă cu doruri grele.



Slăveşte dragostea cea mare,

Ce azi te-a scos din nepăsare,

Un Salvator avem şi-ţi spun,

El este Tatăl sfânt şi bun.



Chiar dacă-aicea pe pământ,

Ai doar durere... un loc sfânt,

Te-aşteaptă sus în ceru-înalt

Şi o credinţă de bazalt.



De-ţi pui credinţa-n lucruri sfinte,

În orice clipă ia aminte,

La lucrurile pieritoare,

Ce duc la veşnica pierzare.



Tu cheamă Duhul Sfânt să vină,

Când ţi-e mai greu, El ţi-e lumină,

Vei izbuti să-nfrângi durerea,

Căci prin Isus ai mângâierea.



03/07/2003, Deva