Poezie A şti să taci

A şti să taci e o virtute

Înscrisă-n rândul altor zeci,

La fel de mari şi cunoscute,

Cu binecuvântări în veci.



Căci mai uşor e a deschide

Fereastra gurii să vorbeşti

Şi mult mai greu s-o poţi închide

În faţa dulcilor poveşti.



A şti să taci în orice vreme,

Când vorba ta e de prisos,

Mai bine alţii să ţi-o cheme,

E mult mai greu, dar e frumos.



A şti să taci e o comoară

În lumea noastră de dureri;

Ea face viaţa mai uşoară

Şi astăzi mai frumos ca ieri.



A şti să pui o strajă gurii

Când alţii te batjocoressc,

Să nu răspunzi cu ură urii

Acelor care te lovesc.



A şti să taci când încercarea

Apasă umărul tău slab,

În loc să cauţi alinarea

La semenii tăi mai degrab'.



A şti să taci oricând, ia seama,

E-o-nfrângere a vechii firi;

Când limba ta îţi cere vama

Opreşte-i relele porniri.



Şi dacă vrei să-nveţi tăcerea

Priveşte la divinul Miel

Şi cere-i Domnului puterea

Să poţi şi tu să taci ca El.



Când Îl loveau cu-nverşunare,

Când chinul morţii L-a pătruns,

Când suferinţa era mare,

El nu a dat nici un răspuns.



Şi pentru ce-ai vorbit întruna?

Nu ştii că vorbele se duc

Şi nu mai poţi să strângi nici una,

S-o pui în lanţuri sub papuc?



Mai bine taci, e mai cuminte;

Nu te lăsa de vorbe dus!

Decât o mie de cuvinte

Mai bine o tăcere-n plus.