Poezie Îngenunchiat

Matei 24:13



Îngenunchiat, în duh de rugăciune,

Cu fruntea coborâtă-n umilinţă,

Smerita mea fiinţă vrea a-Ţi spune:

Sunt fericit că Tu mi-ai dat credinţă.



Eram un fir de praf în univers,

O lume-aridă fără de speranţă,

Un suflet peregrin, livid şi şters,

O viaţă-ngreunată de doleanţă.



Izbit de ziduri înalţate-n neguri,

Talazurile îmi erau odihnă,

Buimac de haos, jumătăţi, întreguri,

Visam limanul care să-mi dea tihnă.



Priveam mereu spre minus infinit

Şi m-afundam în amintiri deşarte,

Te-ai îndurat de eu-mi istovit

Şi-ai răsărit, o stea în neagra noapte.



Te-ai coborât din absolut, Isuse

Şi-ai întrupat o formă relativă,

Îngemănări de har, euri răpuse,

Un Logos într-o lume în derivă.



În fericiri, departe de blesteme,

Călăuzit de Duhul Tu de slavă,

Privesc spre înălţimi, în scurtă vreme,

Voi fi departe de păcat şi pleavă.



M-ai învăţat prin dragostea-Ţi supremă,

Ca să iubesc cu dragoste de frate,

Ajută-mă să nu fiu anatemă,

Să fiu stindard, făclie şi dreptate.



Când răul şi ispita vor veni,

Ca să sădească-n lume anarhie,

Credinţa mea de stâncă va păzi,

Cununa ce-am primit-o. Slavă Ţie!



Îngenunchiată-n duh de mulţumire,

Cu ochii aţintiţi spre zări senine,

Mireasa îşi aşteaptă Sfântul Mire,

Cristosul e pe drum, El vine... vine!



27/01/2004, Deva