Poezie Sonet senin

Când mă inundă cerul de cobalt

Şi simt albastrul ca o chintesenţă,

Primesc seninul cu obedienţă

Şi,-nseninat la rândul meu, tresalt



Văzând senin de cer şi inocenţă,

Senin de mine şi de celălalt,

Seninul ca plutire spre înalt,

Ca stare ce crează dependenţă.



Dar, sfâşiat cu mână agresivă,

Seninul moare după primul nor,

Şi pacea mea senină deopotrivă.



Mai caut, şi-un senin nemuritor

Găsesc în starea lui definitivă:

Seninul frunţii Blândului Păstor.



Amin

Vulcan, 25 oct 2012