Poezie Am fost în locuinţa morţii…

Doresc să spun un adevăr acum

Ce am văzut în vedenie

Un sol ce coborî-se El din cer

S-a apropiat de patul meu

Mi-a zis ca să-l urmez

Şi împreună eu cu El

Plecasem jos pe sub pămînt

Şi cînd întrasem pe o poartă

Am coborît pe scări în jos

Văzusem mulţi ostaşi în negru

Eu mă gîndeam că-i puşcărie

Dar lămurire am primit

Aici sunt oamenii ce plîng amar

Suspină greu, zic că-s creştini

Şi nu’nţeleg de ce? De ce au nimerit aici?

Doar au fost sfinţi acolo pe pămînt

Acestea suflete strigau, pe Dumnezeu ei Îl rugau

Ca să trimită un lucrător

Un vas ca să le zică lor

Cu ce-au greşit ei pe pămînt?

Că au nimerit aici

Ostăşii poarta au deschis

Trecusem’n camera din dreapta

Şi iată ce văzusem eu,

Erau creştini penticostali, baptişti

Ei bine mă ştiau acolo pe pămînt

Ce viaţă grea o duc, batjocorită

Chinuită, scuipată şi cu pietre aruncată

Şi din biserici alungată pentru adevăr

Da! Da! Da, pentru adevăr

Am fost bătută nu odată

Acei creştini ce bine mă ştiau

Ei toţi în cor strigau, mă întrebau

„De ce? De ce eu sunt aici?”

Doar eu am fost creştin, o viaţa sfîntă eu am dus

Îi ajutam pe cei săraci, şi zeciuiala eu am dat

La timp şi regulat

La adunări nu-ntîrziam

Pe ploaie, vînt şi prin troene

Eu la biserică veneam

Şi tot ce îmi vorbeau păstorii

Pe nota zece împlineam

„De ce? De ce o soră dragă?

De ce aici am nimerit?”

Ei toţi strigau în gura mare

Doar noi am fost creştini!

Botez în apă, şi Duhul Sfînt noi am primit

În limbi străine am vorbit

Noi am iubit, am prorocit, făceam minuni

Am vindecat, am ajutat, am fost bătuţi pentru cuvînt

Şi iată unde am nimerit

Deodată poarta s-a deschis

În cărucior duceau ostaşii pe o bătrînă

Egorova Alexandra, care striga, şi din picioare se zbătea

Striga în gura mare „Nu! Nu! Nu-i locul meu aici

Doar toată viaţa eram creştină!

De ce aicea m-aţi adus?

Plîngea amar şi răcnea, şi…

Cînd pe mine m-a văzut, ea a tăcut

Şi capul jos aplecat, cu ochii ruşinaţi

La a noastră ultima vedere, acolo la spital

Ea m-a alungat atuncea cînd iertare eu ceream

Pe mine Domnul m-a trimis, dar ea nu m-a primit

Doară eram vrăjmaş, şi capul întorcînd

Iertare nu mi-a dat

Eu ştiu pe ea o’ntîmpinau, cînd voi veni

Să nu vorbească căci eu nu sunt cu ei

Eu sunt vrăjmaş, săracii vai de capul lor

Nici ei nu fac aşa, cum este voia Tată lui din cer

Şi nici la alţii voie nu le dau

Să fie ascultaţi de Dumnezeu

Da, da, de Dumnezeu, dar nu de ei oameni - „păstori” de pe pămînt, ei singuri s-au numit…

Doar oameni sunt şi ei tot păcătoşi

Prin Duhul Sfînt am început eu a vorbi

„Aici la voi eu sunt trimisă acum

Ca să vă spun, şi lămurire clară să vă dau

Proroci aţi fost, pe văduvi şi orfani îi ajutaţi şi multe fapte bune aţi făcut, dar numai una voi toţi aţi uitat, Conduşi aţi fost voi nu de Duhul Sfînt

Şi ascultaţi aţi fost voi de „păstori”

Doar oameni sunt şi ei tot păcătoşi

Conduşi aţi fost voi nu de Dumnezeu

De aceia aici aţi nimerit”.

De mînă îngerul el m-a luat

Ducîndu-mă la pat

Iar fraţii toţi înlăcrămaţi

Amar plîngeau, la Domnul ei strigau

Iertare ei cereau…

Amin.



Peste 2 săptămîni Egorova Alexandra a murit