Poezie MĂRTURISIRE (7)

Ioan 6:37



Mă doare astăzi lacrima neplânsă,

M-apasă azi cuvântul nerostit,

Mi-e inima în lanţuri grele prinsă,

Se tânguie de dor neostoit.



E lume-n jur, dar nu mi-e bine,

Căci gloata-naintează-n întuneric,

Singură sunt Doamne fară Tine,

Adu-mi lumina, fă-mi un drum feeric.



Mă doare azi păcatul, mi-e ruşine,

Dar Tu mă iartă Doamne, căci eşti bun,

Prin Tine-o nouă-mpărăţie vine

Şi-n legea Ta, eu astăzi mă supun.



Mărire-Ţi cânt căci m-ai salvat din moarte,

Te-ai îndurat de-un suflet rătăcit,

De viaţă veşnică Tu îmi faci parte,

Slăvit sa fii căci azi, sunt mântuit.



Mă-nchin la Tine, Doamne, nu la stele

Şi nici la soare, nici la lună plină,

Din veşnicii eşti Domnul vieţii mele,

Eşti Stâlpul meu, cu aură divină.



Întinde mâna Doamne azi spre mine

Şi şterge-mi faţa, de lacrimi care dor,

Cuvântul nerostit să-l iei la Tine,

Să îl transformi în slove ce nu mor.



Am fost o frunză-n vânt, Tu m-ai cules,

M-ai aşezat în Cartea vieţii Tale,

Am renăscut atunci, căci m-ai ales,

Tu Te-ai jertfit şi mi-ai găsit o cale.



Am fost o scânteiere în abis

Şi mă stingeam încet în coborâre,

Cu drag, Isuse, mâna Ţi-ai întins

Şi m-ai adus atunci în nemurire.



Tu dă-mi putere Doamne, dă-mi tărie,

În slava Ta să stau şi în Cuvânt,

Să dau de ştire lumii, c-o să vie,

Curând Domnul Isus pe-acest pământ.



Te rog mereu Isuse, să nu treci,

Pe lângă-acei ce astăzi sunt departe,

Căci fără Tine sunt pierduţi pe veci

Şi vor pieri în lucruri reci, deşarte.



Dă-le Cuvântul, dă-le veşnicia

Şi cu Lumină netezeşte calea,

Acelora ce pun la preţ mândria

Şi înălţimilor, preferă astăzi valea.



Dacă plâng Doamne azi, Tu îi alină

Şi mângâie-i şi dă-le Duhul Sfânt,

Căci tainic în adâncuri ei suspină,

Deşartă le e viaţa pe pământ!



13.03.2003, Deva