Poezie Am nevoie de Tine, Isuse!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 62
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/14616-am-nevoie-de-tine-isuse]Am nevoie de Tine, Isuse![/url]

Iacov 5:8



Eu am nevoie de Tine, Isuse,

Când furtuni se abat peste mine,

Trăirea-mi răvăşită înalţă suspine,

Mai sus, mai sus către cer. Un strigăt stingher,

Se stinge uşor, dă-mi aripi să zbor,

Să mă-nalţ, să cobor,

Să te găsesc şi să-Ţi vorbesc,

Să-Ţi spun Isuse drag, cât Te iubesc.



Eu am nevoie de Tine, Isuse,

Zi de zi, tot mai mult,

Glasul Tău mă-ndeamnă s-ascult,

Şoapta Duhului Sfânt. Un cuvânt,

Doar atât mi-e de-ajuns ca să-Ţi cânt…

Acorduri divine, m-apropie de Tine,

Îţi simt adierea, Îţi simt mângâierea,

Pe fruntea-mi trudită. Mă simt ocrotită!

Tu îmi şopteşti mereu,

Să nu uit îndurarea Ta, de Dumnezeu.

S-alerg, să lupt şi chiar de aş cădea,

Tu ai promis că nu mă vei lăsa

În bezna grea.



Eu am nevoie de Tine, Isuse,

În bucurie şi-n necaz,

O lacrimă ce curge pe obraz,

O strângi în palma Ta străpunsă…

E roada dragostei ascunsă-n pieptul meu,

Un chivot al iubirii-n care eu,

Îl am din veşnicii, pe Dumnezeu.



Ce mare har, iubitul meu Isus,

Să ştiu că pentru mine-ai fost răpus,

O diademă-nsângerată şi o cruce,

Din veşnicie dragostea aduce şi-o dă în dar,

Ce mare har!



Eu am nevoie de Tine, Isuse!

Doar Tu ai făcut să triumfe iertarea,

În cugetul ce caută împăcarea

Şi coborând smerit mai jos c-o treaptă

Este gata, să strige cu iubire:,,Maranata!,,

Pe cărărui de stele-L văd venind,

Zâmbind, pe Blândul Miel…

E El, e Domnul nostru sfânt, Emanuel!

Cu glas pierit, dar fericit,

Rostesc înghenunchiată, încă-o dată:

-Isuse, Te aştept demult, bine-ai venit!



2005, Deva

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Am nevoie de Tine, Isuse! | Salvatorul.ro
meniu prim
Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.