Poezie Omisiune în Gazeta de Betleem

De multe veacuri setea arzătoare,

Mocnind în spuza vremurilor, greu,

Tânjea după izvor, după răcoare;

Era nevoia vie de-mpăcare

A omenescului cu Dumnezeu.



De multă vreme aştepta pământul

Să se deschidă punte către cer,

Legând astfel teluricul cu Sfântul

Cum din vechime glăsuia Cuvântul

În prorocii ţesute în mister.



Când vremea s-a-mplinit, ca-n scrisul filei,

Divinul într-un Om S-a întrupat

Venind din cer cu revărsarea milei,

Dar pe pământ nici n-a fost „ştirea zilei”

Şi nici în clasamente n-a intrat.



Au fost doar turmele sub clar de lună

Şi , lângă ele stând, nişte păstori,

Când a venit din ceruri vestea bună;

N-au fost nici scribi,nici cronicari să spună

Că au sosit ai mântuirii zori.



Se derulau alte evenimente,

Erau şi-atunci, ca azi, mondenităţi.

Salvarea-n faţa morţii evidente

Nu părea ştire pentru clasamente,

Nu putea trece la priorităţi.



S-a dezbrăcat de cer Dumnezeirea

Venind în ieslea devenită pat

Să scape de la moarte omenirea;

Un fapt uluitor, sfidând gândirea,

Şi totuşi ocolit, netrâmbiţat.



Se urmăreşte şi acum, tenace,

Al senzaţionalului miraj,

Însă Isus e „ştirea”despre pace

Iar ce-i spiritual nici azi nu face

Şi nici atunci nu a făcut... tiraj.



Primiţi azi vestea bună, mântuirea,

Chiar dacă nu e ştire pentru top:

În iesle-a poposit Dumnezeirea

Şi-I mai vedem şi astăzi strălucirea,

Dar nu cu ochi de gazetar miop.



Amin

Vulcan, dec. 2008