Poezie Făclia lumii

2 Tesaloniceni 3:5



Ca un ropot de ploaie, cuvintele Tale

Lovesc în ferestre închise

Și picurii vieții, într-un cântec de jale

Inundă aleanuri și vise.



Ca o pală de vânt, Duhul Tău se coboară

Plutind peste gânduri și fapte

Și-a Ta adiere trufia doboară

Stârnind existențe în noapte.



Ca un fulger din slavă, Lumina divină

Deschide prin har orizonturi

Și drumul Golgotei, neuitata colină

Împarte-omenirea în fronturi.



Ca un val ce se sparge în țărmuri de mare

Se stinge mustrarea divină

Și cugete-atinse de blânda chemare

Se leapădă astăzi de vină.



Ca bobul ce moare în lutul cel negru

Te-ai stins colo sus la Calvar

Și-n marea-Ți iubire, Tu, Omul integru,

Ai născut din sămânță, lăstar.



Ca un fulg alb de nea ai pătruns Tu în lume,

O mană cerească-n pustie

Și-n scurtu-Ți popas, preaiubitul Tău nume

Rămas-a stindard și făclie.



Ca un clopot ce bate în tonuri funeste

Se zbat astăzi inimi răpuse

Și-n marea-ndurare, din înălțimi celeste,

Cobori Tu cu slavă, Isuse.



2004, Deva