Poezie Reflectând la noaptea întrupării

REFLECTÂND LA NOAPTEA ÎNTRUPĂRII



Când reflectăm la noaptea întrupării

(O noapte cum alta nu va fi)

Pricepem bine cum Părintele-ndurării

Iubeşte cu intensitate pe-ai Săi fii.



O noapte plină; plină de evenimente

Ce-au afectat istoria atât de mult!

Şi au făcut din oameni instrumente

Care să-nfrunte forţele regatului ocult...



În Cer s-a hotărât, conform cu strategia,

Ca o planetă scufundată în păcat

Să ştie bine care este-mpărăţia

Unde se va aduna un neam răscumpărat.



Domnea, atunci, pe Terra-ntunecarea

Pornirile fireşti dictau şi îndrumau

Spre prăbuşiri adânci; de-aceea frământarea

S-o-nlăture din viaţă nu puteau,



Şi au căzut în nepăsare pământenii

Doar de instinct fiind călăuziţi

Se înmulţeau atât de mult magicienii

Şi pretutindeni, mulţi, erau dezamăţi.



Cei ce urau Lumina se bucurau nespus

Şi comiteau la întuneric făr’delege

Sfidau făţiş tot ce profeţii-au spus

Despre Acel ce va veni c-o nouă Lege...



Şi a venit Mesia! Ce noapte! Ce minune!:

Un CREATOR să-mbrace un veşmânt

Din lumea plină de-atâta uscăciune,

O lume rece, cu privirile-n pământ!



La Betleem sub cerul plin de stele

S-a petrecut un act cum n-a mai fost

Atotputernicul sosit n-a vrut castele

Ci-a vrut s-arate omenirii sfântul rost.



Un loc sărac a găzduit dumnezeirea

Un gest simbolic, menit a fi-nţeles

Fără probleme de toată omenirea

Căci s-a creat, la toţi, la Rai acces...



Ciobani şi diplomaţi; săraci, bogaţi

Din orice continent, din orice seminţie

Mai înţelepţi, mai simplii – pot să fie fraţi,

Să stea cu Prinţul păcii pe vecie.



Putem noi să-nţelegem în câtă simplitate,

În câtă umilinţă un Rege a venit?

Şi cum Acel învăluit în puritate

Atât de mult dispreţ a suferit?



Suntem, din nou, cuprinşi de consternare

Când ne gândim că Cel desăvârşit

S-a dezbrăcat de gloria nemuritoare

Să vină la cei ce în neant s-au prăbuşit.



Parc-auzim şi noi duioasa melodie

Ce fost-a intonată de corul îngeresc

În noaptea tainică; şi-apoi în reverie

Din nou visăm la plaiul cel ceresc.



Ecoul glasului divin şi azi pătrunde

În fiinţe dornice de ‘nălţătoare stări

Iar vestea bună venind pe line unde

Aduce iar speranţe şi binecuvântări,



Şi-aduce vindecare în suflete-mpietrite

Schimbîndu-le să poată-apoi primi

Har după har şi-n straiele albite

Să-L proslăvească pe Mesia zi de zi.



Ce farmec sfânt e-n noaptea întrupării!

Şi-o celebrăm nu doar de sărbători

Vom reflecta la ea; nu o vom da uitării

În ea găsim şi împlinire şi splendori.





gc/ 1 Decembrie, 2008