Poezie Primul Cuvânt

Te-ai Întrebat prietene vreodată

Cum apăru-ta omul pe pământ?

Cine i-a dat structura minunată

Şi cine la-nvăţat primul cuvânt?



Cum a ştiut omul ca să vorbească

Şi primii paşi cu cine i-a pornit?

Cine la învăţat ca să trăiască,

Şi cum ajunse-atât de iscusit?



Cine-a creat pământul cel bogat

Care hrăneşte-atâta vietate,

Cămara lui cum nu s-a terminat

Te-ai întrebat aceasta scumpe frate?



Pământul este plin de vietăţi

Şi toate sunt de Dumnezeu create.

Doar omul singur are două vieţi

Căci numai el trăieşte după moarte!



Sfârşitul celor sfinţi nu e pământul

Ci lumea cosmică, locul etern;

Poate că azi pe mulţi îi poartă gândul

Dar veşnicia fi-va un Eden!



Aşa ne-a spus odată Creatorul

De-aceea Şi-a trimis Fiul în lume

Ca să ne-arate înspre ceruri drumul

Să moştenim cu El cerescul nume!



El a suflat în om duh de viaţă

Şi a sădit în el iubirea sfântă,

Iubirea dă valoarea la speranţă

Iubirea-i armonia pregătită!



Iubirea este cheea dimineţii

Care deschide fiinţa omenească

Iubirea dă la om tot senul vieţii

E o poruncă sfântă şi cerească!



Fără de dragoste n-ai să vezi cerul

Aşa a spus Cel ce-a adus iubirea,

Descoperă dar astăzi adevărul

Şi vei trăi pe veci tu nemurirea.



Iubitul meu de vrei ca să cunoşti

Şi să primeşti răspuns, la ce nu ştii

În Cartea sfântă poţi ca s-ă găseşti

Răspunsul, cu priviri la veşnicii!



05.12.2008gl