Poezie Dor imberb

M-aş duce, Doamne, într-un cuib de stea

De rana neputinţelor să scap,

Fântâni din mare-nţelepciunea Ta

Să sap.



M-aş duce în ecou nemuritor

Pe aripi de cuvânt apostolar,

Acolo unde crinii zorilor

Răsar.



Mi-aş face peşteră în lemn bălai

S-aud acel izvor de melodii

Când picură pe-un ochi de rai

Chindii.



Pe urma Ta aş merge ca un cerb

Îndrăgostit de freamătul mirat

Al codrului. În dorul lui imberb

Eliberat.



M-aş reîntoarce gând pecetluit

Înveşnicind o ciutură de ceas

Şi-aş reclădi ospăţul tăinuit

Acas'.



Ardezia din veştede simţiri

Va arde-n pieptul meu înmugurit.

Etern voi fi, cu Tine, în iubiri

Sortit.