Poezie Mangaietorul.

Ce sunt? Ce fac? Ce cred? Si unde merg?

M-am întrebat şi mă întreb

De multe ori nu înțeleg

De ce renunț şi nu alerg



Dar întrebările sunt multe

Iar ale noastre vieții sunt scurte

Răspuns la toate nu par să primesc

Dar nu încetez să mă gândesc



De ce-i așa de dulce clipa

Când stau înaintea Domnului

Şi atât de scurtă mângâierea

De nu aş mai pleca din faţa Lui



Ca si un val e fericirea

Ce mângâie al meu amar

E o putere, ii promisiunea

Pe care Domnul o revarsă iar



O Doamne știu că-i o frântură din a ta veșnică iubire

Știu că-i un stop din tot ce are să fie

Tot ce eu simt când te atingi de mine

Îs dependent, să trăiesc nu pot fără de Tine



O ce putere mă-nfășoară

Mă umple cu atâta dor

La Tine al meu gând azi zboară

Te văd, te văd dincolo de nor



Vai, Tată tu care îmi cunoști dorul

Tu care-mi ești si azi izvorul

Trimite-mi iar Mângâietorul

In veci să nu mai simt in mine golul



Știu că cer mult, dar arde-n mine dorul

Să simt puterea, susurul, fiorul

O umple tu si astupă golul

Să nu mai plece niciodată Mângâietorul



Nu vreau să mă hrănesc cu firmituri

Când știu că dai la orișicine cere

Dar nu înțeleg de ce sunt doar frânturi

Si nu sunt fericirile eterne



O câtă vreme va mai trece oare

Până când voi vedea a ta splendoare

Până când voi gusta din veșnicie

Si-oi fi si eu cu ceru-n armonie



O ce nu as da să știu cum să-L păstrez

Să înțeleg cum să îl sigilez

Momentul pe vecie să îl capturez

Să nu mai fiu nici gol, nici adormit ci veșnic treaz



O lumea întreagă de as da

Să fie toată, toată a mea

Nimica nu se poate compara

O clipă nu aş regreta

Intr-o secundă la toate aş renunța

Doar pentru a-L avea mereu alăturea



O Duh prea Sfânt așa-i de dulce clipa

Când te reverși si piere frica

Stau si aștept ca rândunica

Să mă înveți să îmi deschid aripa



Si-n zbor să mă înalţ, călăuzit de tine

Cel rău să fie dat de rușine

Că am biruit si mă înalţ spre slăvile divine

Te rog, te rog să nu pleci niciodată de la mine.





Amin 28.11.08