Poezie Eu n-am vrut să scriu versuri

Eu n-am vrut să scriu versuri,



poeme și cântări



ce gâdilă urechea



și inima o-nmoaie,



ci-am vrut să rup zăvoare,



am vrut să sparg cărări



spre cer și libertate,



din iad și din noroaie.







Am vrut să-mbrac oștire



cu număr nesfârșit



din fiecare carte



să-mi plece o coloană



de luptători cu suflet



și braț nebiruit



pornind să spargă încă



o linie dușmană.







Din orice gând să-mi iasă



o sabie țintind



în cuib viclean de șarpe,



în inima de iudă



și-n mâna de satană



ce umblă uneltind



să fure munca celui



ce plânge și asudă.







N-am vrut să strig cuvinte,



ci-am vrut să trag săgeți



puternice și multe



cu negreșită țintă



am vrut să sun alarme,



am vrut să rup peceți



am vrut să-mpiedic răul



să fure și să mintă.







Cântarea-i numai forma



sub care-mi ies plecând



ostașii-acestei lupte



de-un suflet și-o credință



ce oricâți sunt, să meargă



coloane, rând pe rând,



să lupte-n orice parte



spre-aceeași biruință.







...O, dragi cântări a-mele,



plecați cum v-am dorit



în linii largi de luptă



pe-ntins din zare-n zare



și nu mai stați din drumul



viteaz și strălucit



decât când o să sune



Cereasca Încetare.







Luptați să nu ajungeți



în mână la vrăjmaș



și-ajunse, nu-i dați sprijin



în lupta lui vicleană,



păstrați-vă și scutul



și spada de ostaș



nălțând Solia Sfântă



și-n tabăra dușmană.







Plecați-mi, rânduri sfinte,



mai multe an cu an,



mai îndrăzneț, mai sigur,



mai ager în mișcare



cu fiece săgeată



sa-nfrângeți un dușman.



Așa să vă găsească



Hristos pe fiecare!