Poezie Atâta frumuseţe

E-atâta frumuseţe în ochiul meu de orb

Ce-aşteaptă la fântână scăldarea în lumină,

Ce-ncuie între pleoape vecia, ca s-o sorb

Cu setea mea de lemn, de piatră

şi de tină.



Cu ficuşii din mine ascult insaţiat

Acustice tăceri pe drumul spre Emaus

Şi dintr-odată Domnul atinge-nduioşat

Frunzarul meu de temeri, şi raiuri

s-au adaus.



Loc nu mai e de umbră, de ţipăt şi de val

Chiar dacă scriu cu trupul neputincioasă lene.

Cu sufletul mă urc în psalmul din pocal

Rostit în aşteptări de-atâtea

Magdalene.



E-atâta frumuseţe în ochiul meu de fiu

Care-a pierdut orbirea privind la crucea Lui!

Frânturi de necuprins le înţeleg târziu

Şi-ncep şi eu în lume izvoade

să descui.