Poezie Dorul veşniciei (1)

În umbra seri m-a cuprins un dor

Să urc spre cer în duh de rugăciune,

Să simt în piept al dragostei fior

Ce m-aprindea pentru o nouă lume!



Cuvintele curgeau ca din izvor

Simţind puterea dragoste-i cereşti

Atunci sub focul cel ocrotitor

S-au spulberat al omeniri măşti!



Nu eram eu, era putera sfântă

Ce Dumnezeu în mine-a aşezat

Şi de atunci mereu inima-mi cântă

Căci Domnul şi pe mine m-a salvat.



Parcă trăiesc în lumea de vis

În slujba unui mare Împărat,

Şi desfătându-mă în Paradis!

Mă bucur cu Acel ce m-a salvat.



El pentru mine-a pregătit un loc

Acolo unde-i viaţa fără moarte

Prin jertfa Lui scăpat-am eu de foc

De-atunci în viaţa mea nu mai e noapte;



Iar când din focul rugăciuni mele

Am fost trezit, mă năpădise dorul,

Mi-am amintit atunci de clipele;

În care l-am primit pe Salvatorul.



Şi parc-aş fi dorit atuncea ruga

Să nu mai înceteze niciodată

Simţind prezenţa care mă lega

De Ţara unde vreau s-ajung odată.



10/23/2008