Poezie Când am să plec

Când am să plec, aș vrea să spun

La toți cei ce-mi rămân în lume

Cuvântul cel mai sfânt și bun

Ce-aș vrea viața să le-o-ndrume.



Cuvântul care m-a purtat

Mereu cu Domnul dimpreună

Ce m-a-ntărit și m-a păstrat

Ostenitor către cunună.



Căci cât am fost nedespărțit

Și cât am mers în suferință

N-am fost nicicând nefericit

Nici frânt, căci am avut credință.



Învățătura cea dintâi

Nepărăsind-o niciodată

Mi-a dat tăria să rămân

Pe calea dreaptă și curată.



Umblarea-n primul legământ

Mi-a dat izbânda-n ceasuri grele

Să lupt și să rămân ne-nfrânt

Cu frații-ncredințării mele.



Iubirea pentru cei smeriți

Primirea sinceră-a mustrării,

Răbdarea celor neclintiți

M-au dus pe stanca ascultării...



- Când am să plec aș vrea să spun

Că nu-s comori ca astea-n lume

Și cine-și vrea sfârșitul bun

Doar după ele să se-ndrume.