Poezie Doamne, nu sunt vrednic

Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalț spre Tine

ochii ce-au sclipire încă spre ispite,

mâinile ce-au încă urme de rușine

buzele ce-au încă vorbe nesfințite...



Doamne, nu sunt vrednic să-Ți dezleg cureaua

Încălțării Tale când îmi vii în casă,

peste-a tale glezne albe cum e neaua

lacrimile mele urme negre lasă.



Doamne, nu sunt vrednic de a Ta-ndurare

c-am deschis ispitei inima curată...

- Tu i-ai dat, în flăcări, inimii iertare

dar ea nu-și mai iartă vina niciodată.



Doamne, nu sunt vrednic nici de-o mângâiere

c-am lăsat în alții lacrimă și rane

buzele iubirii le-am udat cu fiere

mâinilor blândeții le-am bătut piroane.



Doamne, nu sunt vrednic... dar cu ce-ndurare

mă-nconjori cu flăcări, mă hrănești cu jale

și m-adăpi cu lacrimi, pentru clipa-n care

vor culege îngeri, rodul trudei Tale!...