Poezie Petru

Din Babilonul mare, care fusese-o faimă,

spre Asia măreaţă epistole fac drum,

vedem prin ceaţa vremii pescarul fără teamă,

vedem pe Simon-Petru care scria acum.



Îmbătrâni cu vremea şi fire argintie,

neastâmpărate, aspre prin barba-i se ivesc,

scria grăbit, într-una cu pana-i aurie

pe sulurile de piele ce-n juru-i rătăcesc.



Vedeai doar siguranţă în orişice mişcare

şi-o chibzuinţă-adâncă în totul ce făcea,

fugise îndrăzneala, ce-n tinereţea-i mare

la orice pas din viaţă de lucru îi dădea.



Şi-acum,lăsă ca pana să-i cadă-ncet din mână,

privirea se întoarse în anii cei trecuţi...

cum îl schimbă pe Petru vorbirea cea lină,

şi-i potoli-ndrăzneala în clipele mai iuţi...

* * *

Îşi aminti de Domnul când îl văzu pe ape,

atunci în îndrăzneală şi el aşa a vrut!

Ceilalţi stăteau în barcă, toţi speriaţi de moarte

doar el dorea să simtă, dorea ceva mai mult.



Un pas,şi încă unul, şi Domnul e aproape,

însă atunci-ndrăzneala îl părăsi prea crunt:

-dar dacă se îneacă în valul cel de ape,

şi dacă spume dese de Domnul îl ascund?!



´Ncepu să se scufunde în valul ca un munte

-O,Doamne, mă salvează,căci mă înec de-acum!!!

fugise îndrăzneala,de s-ar vedea pe punte,

nu mai dorea pe ape să-şi mai croiască drum.



Şi-apoi...Cina de taină,spălarea pe picioare,

când Domnul şi la Petru cu rândul a ajuns:

-Cum să mă speli pe mine,aşa să fie oare?!

Să ştii,că nu vreau, Doamne, sfiala m-a pătruns!



Iar toţi stăteau de-o parte,iar el în îndrăzneală

printr-o privire iute părea s-o i-a din loc.

Iar trebui Stăpânul să-i dea o-nvăţătură,

să-i dea o lămurire, să-nece acel foc.



Şi peste o clipită se răzgândi pescarul,

acuma nu picioar´le,se vrea de tot scăldat!

Şi iarăşi vocea blândă îi linişti paharul

şi-abea atuncea Petru în apă a intrat.



Şi-apoi în amintire Grădina cu Măsline...

ostaşii şi cu Iuda ce Domnul şi-a trădat.

Doar Petru-avea atuncea o sabie cu sine,

s-o ţină-aşa de formă, când primul a jurat?!



Satisfăcut pescarul privea la gloata, care

la vocea cea cerescă căzuta la pământ,

şi se gândi că poate i-a mistui Stăpânul,

cum a făcut Ilie ce-a fost proorocul sfânt.



Însă păli de-odată, când a văzut că iată

îi iau Învăţătorul ce nu avea pereche!

Sări în îndrăzneală atuncea înainte

spre robul cel de preot - lipsindu-l de ureche.



Ce bine-i, că în râvna ades nesocotită

este Acela,care pune urechi la loc...

zâmbi acum pescarul şi pana cea tocită

porni cu îndrăzneală să scrie mai cu foc.

* * *

Şi-a scris atuncea Petru:-Fiţi treji în orice vreme,

protivnicul cel mare azi urlă ca un leu,

să vă-ntăriţi de-acuma, fiţi tare în credinţă,

s-aveţi cununa vieţii în cer le Dumnezeu!!!



Amin.

20.11.2008