Poezie E mult de când e noapte

E mult de când e noapte și lumea-i bântuită

de mii de duhuri rele cu ucigaș tumult

ni-e dor de Dimineața de-odihnă fericită

- străjerule, străjere, mai e din noapte mult?



Plâng inimi sfâșiate de-o lungă depărtare

le ard atâtea rane și-au suferit atât

și-așteaptă obosite un ceas de ușurare

- străjerule, străjere, o cât mai este, cât?



Atâți din cei ce-așteaptă sunt doborâți de jale

gemând sub greutatea ce inima le-a zmult

și-așteaptă izbăvirea înștiințării tale

străjerule, străjere, mai este oare mult?



E-atât de grea vegherea când noaptea se lungește

când zarea e pustie și sufletul e jar

când nu mai e putere iar greul tot mai crește

- străjerule, străjere, ah zorii nu răsar?



Atât de grea ni-e starea cum n-a fost niciodată

vin valuri tot mai grele cum n-am mai întâlnit

simțim c-a noastre inimi curând n-au să mai poată

ah, sună răsăritul, străjerule iubit.



Străjer iubit, vestește sfârșitul suferinței

să cadă stăvilarul de piatră și de fer

să-nceapă Sărbătoarea dorit-a Biruinței

și Nunta fericită a Mirelui din Cer.