Poezie Soarele neprihăniriVizualizări: 92
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 09:15:44 BBCode: [url=/poezie/id/14754-soarele-neprih-niri]Soarele neprihăniri[/url]
În zori când se ridică ceaţa,
Soarele iar ne dă bineaţă!
Cu razele lui călduroase
Ajută pâini de pe masă,
Căci de pe holda câmpului
Se-nalţă spicul grâului,
Iar la căldura soarelui
Bobul se coace-n haina lui,
Când este copt şi pregătit
Cămaşa-i cade pe pământ,
Curat şi sănătos se pune
În magazie pentru pâine,
Iar boabele ce-au fost uşoare
La vânturat n-au fost în stare
Să poată rezista furtunii
Şi n-au ajuns în casa pâinii.
Bat şi la noi razele calde
Deschide geamul scumpe frate
Să intre-al cerului căldură
Să-mprospătez a ta făptură!
Cum soarele de dimineaţă
Umple natura de viaţă
Aşa şi Domnul nostru sfânt
Apare zilnic prin cuvânt.
Mereu îţi bate la fereastră
Deschide astăzi nu mai sta,
Lasă căldura să-ncălzească
Şi gândul tău şi inima,
Duhul nu-ţi va mai fi mâhnit
Cât vei trăi pe-acest pământ,
Căci pentru tine Dumnezeu
A trimis jos pe Fiul Său .
Şi bobu-n spic se v-ancălzi
Din harul care-l va primi
Şi se va coace pentru slavă
Nu vânturat ca şi o pleavă
Căci soarele neprihnirii
V-a doborâ puterea firii
Iar roadele ce vei aduce
Vor fi ca firele de spice,
Pline cu boabe sănătoase
Când soarele le-brăţişase
Iar ploaia care le-a udat
Pe loc le-a binecuvântat.
La fel şi tu fratele meu
Bea apă de la Dumnezeu,
Şi hrană sfântă din cuvânt
Nu ai să mai ajungi flămând;
Căci soarele neprihănirii
Îţi va da razele iubirii
Să te-ncălzească în umblare
Ca să rezişti la vântul mare!
Deschide-ţi astăzi inima
Primeşte-L nu întârzâia,
Să-ţi încălzească duhul tău
Ca să-l cunoşti pe Dumnezeu.
Să te înalţi spre nemurire
Ca să fii vrednic de răpire,
Vezi, să nu fii găsit uşor!
Căci focul e mistuitor.
Să fii un bob bogat, frumos,
Numai aşa te vrea Hristos
Ca să te pună în hambar
Să nu fii pleavă pe hotar.
Amin
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primReligia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume. ( Iacov 1:27 )