Poezie În exil

...Şi marea se izbea în maluri,

spăla a stâncii bolovani,

se-nfiora ades prin valuri

cum mai făcu în şir de ani...



Stâncoasa insulă cu faimă

din adâncimi sta neclintit,

părea s-ascundă-n ea o taină

Mediterana-n răsărit.



Pe ţărmul ei,privind departe

sta ucenicul cel iubit,

iar tinereţea-i ca o floare

de-acum s-a dus şi-a-mbătrânit.



Atâţea ani pierduţi în luptă

s-au dus de când Hristos muri...

Atâţea ani de trudă multă

în marea vieţii se topi...



Încet, prin clipe sângeroase

s-au dus apostolii viteji.

Plecat-au unul câte unul,

dar pân-la urmă au stat treji.



Decapitaţi pentru credinţă,

sau pân-la moarte torturaţi,

s-au dus umbriţi de suferinţă

lăsând în urmă mii de fraţi.



Rămase doar Ioan acuma,

dar în exil şi el fiind,

şi amintirile într-una

i se perindă rând pe rând.



Privind continua mişcare

a valurilor încreţite

îşi aminti a lui chemare

scăldată-n vorbe preaiubite.



Apoi cei ani de părtăşie

fiind alături de Isus,

şi minunata Lui solie

ce mântuire a adus.



Şi cum putea acum să uite

prietenul său minunat?

Ar vrea din nou să îl asculte,

să stea pe pieptu-i rezemat...



Apoi... grozava amintire

şi Golgota scăldată-n chin,

privirea-I plină de iubire

pentru acei plini de venin.



Putea apoi să uite, oare,

mormântul gol ce l-a găsit?!

Sau când prin multele zăvoare

Isus în mijloc a venit?!



Apoi... când îi lăsă să plece...

e-o zi ce n-o va mai uita,

tristeţea de atunci nu-i trece,

ci-i plânge, plânge inima.



Simţi mesajul de speranţă

când cei doi îngeri le vorbi,

şi iarăşi sufletu-i se-nalţă

spre clipa când va reveni.



Dar a trecut prea mult prin ceaţă,

s-au scurs vre-o nouăzeci de ani,

şi-acum stă exilat pe viaţă

şi-i singur printre bolovani.



E prea mult timp,iar El nu vine,

să fi uitat, întârziat?

Doar a promis că va revine,

dar,câţi de-atuncea au plecat?



Şi Iacov-fratele, murise,

iar Petru-a fost crucificat,

în temniţi Pavel se sfârşise,

iar Domnul... nu s-a arătat.



Atâţea s-au întors din lume

şi câţi continuă-a veni,

atâţi au căpătat un nume,

şi totuşi El... nu reveni.



Să fi trimis măcar o vorbă,

măcar o veste să trimis...

A spus:- Mă duc şi m-oi întoarce!

se va întoarce,a promis!



Au fost prieteni foarte-aproape

şi îl lua cu El mereu,

tânjea să-L vadă iar pe ape,

tânjea iar după glasul Său...



De-odat-un Glas se-aude-n spate

uimit, se-ntoarse şi privi:

este Isus, îl recunoaşte,

deci uite, Domnul reveni!



Veni-n mesaj de-mbărbătare,

veni la ucenicul Său,

schimbă exilu-n sărbătoare

şi-i revelă mesajul Său.



Veni iar la Ioan să-i spună

cum i-a mai spus:- Eu vin curând!

când oştile cereşti urmându-l

vor coborâ pe-acest pământ.



Când vor cădea din ceruri stele,

iar ceru-n sul înfăşurat,

când luna s-a preface-n sânge,

iar soarele întunecat.



Când apărea-va ca un fulger

şi trâmbiţile vor suna,

când orice om atunci vedea-va

pe Cel străpuns pe Golgota.



Pământul tot va fi-n mişcare,

iar morţii toţi vor învia

şi vor porni spre-nalta zare

Stăpânul spre-aşi întâmpina.

* * *

Ca şi Ioan, plini de iubire

privim spre cerul înstelat,

îi aşteptăm a Lui venire

pe norul care l-a purtat.



Ades ne pare prea lung timpul

şi frământaţi suntem de dor,

şi lacrime ne curg şiroaie

privind spre ţara după nori.



Ades ne pare cum că răul

se-nalţă cu-n mai mare-avânt,

şi-atuncea căutăm prin Carte

din nou acel:-EU VIN CURÂND!!!



Sătul ades de silnicie,

de valuri care bat în tine,

te vrei din nou la părtăşie,

iar Domnul încă nu revine...



Dar uite,Domnul iar îţi spune

căci încurând revine iar,

se va sfârşi orice durere,

şi orice plânset cu amar.



Stând în exilul lumi-acestea

privim spre cerul cel divin,

ca şi Ioan am vrea să spunem:

REVIN-O DOAMNE TU,



AMIN.



14.11.2008