Poezie Da capo al fine

Ce epigoni in testament,

Ce canturi, ce cuvinte,

Pe drum, in pas, le era vazul,

A cerului coloare s-o-nteleaga,

La tzitere cantandu-I lui Iehova

Spre cer avand maini ridicate.



In nume tradusa le era menirea,

Ca fiarele infometate ce-si sfasie prada,

Erau in pioshenii jertfe,

Flamanzi de-a cerului neprihanire.



Nu sunt uitate nici acum

Altarele de pa-ale lor morminte,

Cum stersera lacrimi cu-a lor amintire,

Nu in laude gasindu-si rasaritul,

Ci-n odihna armelor puse jos.



In Israel si-acum ii recunoaste marea,

Ploaia pe Ilie,

Vantul brazdand obrazul lui Moise,

Trecatorile din munti pe David,

Soarele pe tanarul Iosua,

Si-ntunericul... pe Isus.



Doar ei au talmacit cuvantul

Si in enigme i-au lasat pe imparati,

Indemnandu-i sa se pocaiasca.

Dar ei in schimb,

I-au omorat cu pietre

Si i-au inaltat pe cruci.



Ne-ndeamna si azi cetind Scriptura

Sa le cunoastem disperarea,

Ne striga chiar si-acum cu-nfiorare,

Ca marea cu-ale ei valuri,

Sa nu ne inspaimante.

La Domnul sa ne inaltam privirea,

Da capo al fine...sfarsind alergarea.





inspirat din predica la biserica.

2000