Poezie De la A la Omega

O oază de lumină,

Paradis de verdeaţă,

Şirag de diamante,

De aur fină ceaţă,



Cohorte de luceferi,

Formaţiuni de îngeri,

Ploaie de nestemate,

Un dalb veşmânt de nuferi.



În mijlocul feeriei

De lavă şi de gheaţă,

Răsare în lumină

Un tron imens din ceaţă,



Purtând pe sine Fiinţa

Supremă şi perfectă,

Izvor şi căutare

A tot ce se reflectă.



Dincolo de idee,

De-ale minţii-ascuţişuri,

De orice vis aievea,

De-ale lumii-nalte piscuri,



Există “Cel ce este”

Prin nevăzuta-I Faţă,

Trăind prin Sine Însuşi,

Izvor fiind de viaţă.



În jur vuiesc coloşii

Scăldaţi în infinit,

Porniţi din spectre roşii

Se-nşiră la zenit.



Galaxii fără număr

Se transformă-n neant

Şi din nimic se-arată

Noi pietre-n briliant.



La rândul lor, planete

Risipă fac de taine,

Încorsetate-n forme,

De aburi albe haine.



Se-adună în şiraguri

Ţesute-n fire mii,

Formând trainice semne

Pe bolte argintii.



Cuvântul stă în toate

Şi toate-s în Cuvânt,

Imaginea voinţei,

Supremul legământ.



Dovadă de grandoare

Şi ordine măiastră,

Amprentă-a raţiunii

Pe-ntinderea albastră.



Din luminile dense

Heruvimul de jos,

Ce poartă ca veşminte

Tot ce e mai frumos,



Se-ntoarce către sine,

Gonit de-al legii eu,

Mocnind în sine însuşi

Dorinţa de-a fi zeu.



El clipa declanşează

Întoarcerii-n abis,

Atinselor fiinţe

De gândul lui proscris



Şi-mparte paradisul

Cu-a treia parte-n sine,

Lăsând să se-ntrevadă

Răul născut din bine.



La marginile lumii

Create prin Cuvânt,

Din lut şi Duh se naşte

O fiinţă pe pământ,



Purtând pe sine chipul

Eternului “Eu sunt”,

Împins fiind să-ncalce

Al vieţii legământ.



Lucifer e acela

Ce i-a sădit în gând

Blestemul răzvrătirii,

Robiei pe pământ.



Primeşte-apoi speranţa,

Prin Cel neegalat,

Sămânţa profeţiei

De a mai fi iertat.



La împlinirea vremii,

Trecute-n viitor,

Se naşte într-o iesle,

Al lumii Creator.





Luând chipul făpturii,

Un trup neîntinat,

El Cale Se oferă

Ieşirii din păcat,



Lepădând infinitul,

A devenit finit,

Întrecând aşteptarea

Celui mai vrednic mit.



Pe cel ce Universul

Nu-L reuşea cuprinde,

Iată-L venit sub vremuri,

Făptura a-Şi surprinde.



Supus legilor firii,

De timp încătuşat,

Stăpânul veşniciei

E-n cel de El creat.



Comunicându-i taina

Şi drumul revenirii,

El bratele-Şi deschide

Şi trupu-Şi dă pieirii.



Făcând dovada clară

Că-I Fiul credincios,

Împlinind profeţia

Venirii lui Hristos.



Coboară în infernul

De Lucifer aprins;

Frângând puterea morţii,

Cu moartea Sa a-nvins.



Tâşnind din întuneric

Al Hadesului frânt,

Lumina Învierii

Răsare pe pământ.



Şi revenind la Tatăl,

El - Fiul proslăvit,

Începe-o nouă eră,

Prin Duhul Sfânt venit.



Piatra de temelie

Eclesiei cereşti,

Pecetea înfierii

Sufletelor lumeşti.



Iar lumea preschimbată

Din jertfă şi iubire,

Începe pregătirea

La-a doua Sa venire:



O revenire-n forţă

A planului divin,

Ce a cules în taină

Sămânţa de pelin,



O cale-a promovării

În sferele cereşti,

Acelora ce poartă

Odăjdii pământeşti.



Atunci când biruinţa

Va triumfa deplină,

La vremea separării

Grâului de neghină,



Cunoaşte-va făptura

Planul din veşnicie,

Şi raţiunea Celui

Ce l-a făcut să fie.



Mai mult decât speranţa

Ce-ascunde-a lumii taine,

Va fi o transformare

De învechite haine,



Ale firii şi fiinţei

Ce s-au regenerat,

Prin jertfa acceptată

Salvării din păcat.



Nu dispera, creştine,

Asteaptă doar iubind

Şi vei trăi în ceruri

Ce n-ai visat gândind,



Ce mintea nu cuprinde

Şi ochiul n-a văzut;

Va fi acolo veşnic

Doar cel ce a crezut.