Poezie Roua

De pe frunzele copacului vietii,

Din cer roua spala fructul iubirii,

Ca-n cuptorul vantului sa incolteasca

Lumina rodului cu fruct de iubire.



In psalmul privirilor Tale

Ne scalzi iertandu-ne pacatul,

Ne-acoperi al inimii mut strigat,

Si trupul, suspinul cu buzele tremurande,

Cu crini ni le acoperi,

Cu-ale cerului palme ne mangai.



Roua cazuta-n sudoarea sangelui,

Cand paharu-n gradina sapa omenirii

Cu mainile-I frante,

Un strigat, dar nu la Ilie!

In soapta multimii patata,

Se-aude capul plecat in ropotul despietririi:

"S-a sfarsit!"



Roua si astazi ne vrea inceputul

Si vesnic ne vrea petale in crin,

Si-a alinul vesniciei ne-mbie,

Din prada sa fim inalta solie,

Iar din suspine mintzite sa spunem adevarul.