Poezie poveste în lacrima brumei

se încovoaie seara încet pe sub stejari

şi soarele oftează, stingându-se pe creste-

trei buciume spre târlă , îngână cu amar-

din firele de brumă se ţese o poveste



se-ntoarce timpu-n hăuri, departe, înapoi,

plimbându-şi paşii printre clepsidrele romane-



cântând sub raza lunii, coboară câte doi,

pescarii şi Tâmplarul,spre tine, Ghetsimane !



urme de sandale în iarba umezită

şi răsuflarea-I caldă prin ramuri de smochin

le-ai adunat în tine, grădină limpezită

de harul ce-ţi aduse, blând, ochii Lui senini



răpuşi de oboseală au adormit pescarii

rămas-a-nvăţătorul , îngenuncheat, pe glie-

durerea sapă Chipul ce nicicând iconarii

în versuri şi peneluri nu pot să Îl descrie



cum n-ai putut, Pământ, izvoare să descoperi

în locul unde lacrimi cădeau brăzdând în stei

sau tu, măslin, cu haină de frunze să acoperi

amarul suferinţei topind arginţii mei



eram şi eu acolo, îmi agitam făclia

în gloata murdărită de diavol prin noroaie-

dar, lacrima Lui sfântă plătit-a datoria-



azi plâng cu tine, brumo...în deal, o ghionoaie

sub stelele aprinse îşi toacă rar solia-

şiroaie de cuvinte se-ascund în muşuroaie