Poezie Vegheatorul (1)

Ştiţi căci El e Vegheatorul

Care zilnic se-ngrijeşte,

Care poartă mii de taine

Fiindcă Domnul ne iubeşte!



"Eu veghez" zicea Isaia

Dar mai mult decât e scris,

Creatorul are cheia

De-acolo, din Paradis.



Uite un izvor de apă

Dacă nu l-ar fi creat,

Totul era fără viaţă,

Fără apă, e uscat.



Ia priviţi azi pe ogoare

Câtă recoltă s-a dus,

Căci nu a mai căzut ploaie;

S-a uscat de-atât zăduf.



Câte îngrijiri din milă

Are Domnul pentru noi

Printe tot ce e sub soare

Să ne scoată din nevoi.



Fructele, legumele, pomii,

Grâul ce creşte în spic,

Sunt daruri pentru oameni

Ce ni se dau pic cu pic.



Uită-te şi mulţumeşte-I

Celui ce atât veghează...

Că în orice trebuinţă,

Doar puterea Lui contează.



Multe au atâtea taine

Ce-n ştiinţă-s căutate;

Cel de sus toate le ţine,

Nu-s de mână fabricate!



Şi dacă aşa veghează

Pentru omul muritor,

Le-a făcut căci El trasează

Veşnicia, tuturor.



Cine vrea ca să priceapă

Harul ce e acordat?

Ochiul Lui şi azi veghează

Dar tu oare, ai vegheat?



Poţi lăsa ca mulţumirea

Să inunde fiinţa ta;

El veghează să ai pâine

Şi apă în casa ta.



Şi chiar de nu vine ploaia

Să ude ogorul meu,

Eu Îl laud, căci El ştie!

El e Salvatorul meu!



Chiar de via nu rodeşte

Chiar în ceasul cel mai greu,

Ştiu că Domnul meu veghează,

Mă ajută când e greu.



Dar ascultă-mi rugăciunea,

Vegheatorul meu iubit:

- Te rugăm trimite ploaie,

Căci totul e ofilit;



Roada noastră ca să crească

Este doar în mîna Ta,

Tu ai în cer o fereastră,

Ca poporul a salva.



Mulţumim de mii de daruri

Ce le dai azi tuturor,

Mulţumim de zi cu soare,

Mulţumim de zi cu nor,



Mulţumim de tot ce creşte,

Şi de tot ce s-a uscat.

Glasul Tău încă vorbeşte

Şi prin vremi a răsunat.



"Vino slugă credincioasă!"

Va striga El la sfârşit;

La a Domnului mireasă,

Ce-n veghere a trăit.



Asta-i cea mai mare-avere

Ce ne e dată sub soare:

S-avem parte de răpire,

Când Isus, pe nori apare.

Amin