Poezie Privim spre viitor

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 150
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/14902-privim-spre-viitor]Privim spre viitor[/url]

PRIVIM SPRE VIITOR...



Privim spre viitor şi ştim

Că orice vremuri o să vie

Noi tot spre Paradis suim

Şi tot muncim cu zel în Vie.



Păşim încrezători spre Cer

Printre capcane, opoziţii

Plutim cu gândul prin eter

S-asimilăm cereşti nutriţii.



Ne duce gându-n marea Zi

Când s-a-mplini făgăduinţa,

Când pentru veci ne vom uni

Cu cei ce au păstrat credinţa...



Atunci vedea-vom ce nicicând

Nu am văzut: stelare raze

Şi ne vom duce rând pe rând

Să punem flori cereşti în vaze,



Vom contempla frum’seţi de vis

Iar liniştea va fi deplină

Îl vom vedea pe Cel ce-a zis:

„Vă pot spăla de orice vină.”



Se merită să preţuim

Ce-a pus în noi dumnezeirea

Şi-acele stări să le dorim

În care loc nu are firea,



Se merită să alergăm

Spre ţinta pusă de Mesia

Cântări de slavă să-nălţăm

Şi să ne facem datoria...



Căci lumea rece, cu nevoi

Ne-oferă doar insatisfacţii,

Aruncă-n noi cu mult noroi

Cu ură, colb şi putrefacţii.



Ştim că-ncurând vom fi luaţi

Să ne unim cu heruvimii

Când fi-vom, toţi, încoronaţi,

Pe veci, cu razele Luminii.



Privim spre viitor mereu

Ştiind ce stare ne aşteaptă:

Uniţi cu Tatăl Dumnezeu

În lumea pură, caldă, dreaptă.



9 Octombrie, 2008
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Privim spre viitor | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul pe care și-l alege El de moștenire! ( Psalmii 33:12 )