Poezie Trec zilele, şi se grăbesc

Trec zilele, şi se grăbesc



Trec zilele, şi se grăbesc

Mai repede ca altă dată,

Şi anii ultimi, se sfârşesc

Aducând marea răsplată.



Căci semnele ce se ivesc

În ceruri sus şi pe pământ,

Parcă-nadins ne amintesc

De răsplătirea Celui Sfânt.



Domnul astfel ne vorbeşte

Să ne uităm către smochin,

Când crengile îi înverzeşte

E-aproape vara, pe deplin.



Acum e timp să cugetăm

La semnnele cele cereşti,

Şi mai intens să medităm

L-atâtea sforţări omeneşti.



Aceste semne dau în ştire

Că harul sfânt e pe sfârşit,

Că timpul pentru omenire

E mai aproape de-mplinit.



Acum noi trebuie să ştim

Că Fiul Omului e-aproape,

E chiar la uşi, dar de voim

În milă poate să ne scape.



Salvarea poate să ne dea

În acea zi, la a Sa venire,

Când cei răi se vor zbătea

Lipsiţi de sfânta-I ocrotire.



Căci ei vor alerga întruna

De la o mare, la cealaltă,

Zbătându-se ca şi furtuna

Zdrobită, de stânca-naltă.



Din miază noapte-n răsărit

În cea mai mare disperare,

Cuvântul, n-o mai fi găsit

În trista lungă zbuciumare.



Flavius Laurian Duverna

30 ianuarie 2009