Poezie N-o să-nţeleg...

N-o să-nţeleg în viaţă multe lucruri

Nu asta mi-e menirea pe pământ:

Să văd, să tot cunosc şi să mă satur

Robit de-un dor şi-o goană după vânt.



N-o să-nţeleg în viaţa asta scurtă

Eterna viaţă-n Rai şi-n bucurie.

E mult prea strâmt-a cunoştinţei cale

Ca să priceapă cât dureaz-o veşnicie.



N-o să-nţeleg vreodată câtă jertfă

Şi sacrificiu, Doamne, ai depus.

De ce-ai ales ocara şi dispreţul

Când mii de îngeri Îţi slujesc, Isus?



N-o să-nţeleg natura ce-i creată

Şi-ncet urmează cursul dirijat

E-un Meşter care ne'ncetat o ţine

Şi o păstrează-n Haru-i minunat.



N-o să-nţeleg nici omul, nici viaţa

Şi nici umana cruntă răutate

Podoaba creaţiunii ce-i distrusă

Şi otrăvită-n cupa de păcate.



N-o să-nţeleg de ce atâta trudă

Şi tot dureri se-abat când chinu-i greu

De ce răspunsu-ntârzie s-ajungă

Şi doar după furtună răsare-un curcubeu?



N-o să-nţeleg... şi nici nu-i asta ţinta

Sunt tainele păstrate-n ceruri sus

Acolo e răspunsul, acolo e ştiinţa

Şi mai măreţ: Acolo e Isus.



De ce să-ntreb atâta când chiar Isus e Totul

Şi de Îl am pe El e tot ce-i mai măreţ?

De Îl cunosc pe El, am toată-nţelepciunea

Să-L înţeleg pe El e dorul meu de veci.



Şi doar odată-n cer când voi sfârşi cărarea

Pe-acest pământ de plâns bătătorit

Voi înţelege tot... nu pe planeta asta

Ci doar în Raiul Sfânt de mult făgăduit.

Amin