Poezie Între pământ şi cer

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 39
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/14910-ntre-p-m-nt-i-cer]Între pământ şi cer[/url]

Stropit cu sânge a ajuns Calvarul

Când Dumnezeu pe Fiul l-a trimis

Ca să ridice de la om amarul

Pentru al duce-odată-n Paradis.



Între pământ şi cer era Iubirea

Ca să unească cerul cu pământul

Din cer veni-ta jos neprihănirea

Cu omul să încheie legământul;



Iar eu în tihna nopţii-ntunecate

Când se-auzea un vuiet de afară,

Aprins-am o lumină-n toi de noapte

Urcând înspre calvar pe-al rugi scară.



Eu sufletul în palme ţi l-am pus

Şi toată fiinţa mea ţi-am dat-o Ţie,

Să scoţi o Doamne tot ce e ascuns

Şi să mă pregăteşti de veşnicie.



Ţi-am înălţat altare din ruine

Când fost-au numai pietre împroşcate!

Le-am adunat şi dintr-un mic tăciune.

Se-aprinse jertfa rugii înfocate!



Când ruga mea s-a împlinit prin Tine

Şi-Ai coborânt cu-al dragostei izvor,

Simţeam că zbor atunci spre-o altă lume

Să mă-ntâlnesc cu al meu Mântuitor



Când stropii calzi curgeau din trupul Tău

Ca inima să-mi spele de păcat,

Prin moartea Ta am înviat şi eu

Din soarta ce păcatul mi-a trasat!



Din somn, am tresărit gândind la Tine

Şi pieptul meu îmi clocotea de dor!

Doream să simt prezenţa în suspine

Ştiind că Eşti al meu ocrotitor!



Când adormise steaua milenară

Iar şoapta vântului a încetat!

Urcam şi eu pe o cerească scară

Ca Iacov când în vis s-a cufundat.



Şi am simţit prezenţa minuntă

A Celui ce m-a cercetat în vis

Şi parcă la trezire fiinţa totă

Trăia de-acum în noul Paradis.



Pe-altarul inimi de-atunci o Doamne

Aprind al jertfei sfânt cuptor ceresc,

Şi-n focul rugii, mă înalţ înspre Tine

Cu Tine vreau eu veşnic să trăiesc.



10/31/2008gl
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Între pământ şi cer | Salvatorul.ro
meniu prim
Cea mai frumoasă şi mai mişcătoare privelişte din lume este iubirea compătimitoare, care nu râvneşte nimic pentru sine, ci vrea numai să servească pe alţii.