Poezie Zbor în toamnă

Mereu şi mereu

Revine un gând:

De ce trec anii în zbor?

N-ar putea trece, mai lin, mai uşor,

Venind agale, pe rând,

Întrebând.

Se-adună-n ciorchine-ntr-o zi,

Nu mai ştii

Cum au trecut în galop,

Cum te-ai trezit dintr-o dată

Bătrân.

Da, recunosc, nu mi-e uşor,

Neîndoios, aş vrea să fiu

Bătrânul frumos, înţelept,

Cu mintea întreagă, lucidă,

Cu zâmbet senin,

Cu inima curată, avidă

De-a cunoaşte

Tot ce este autentic,

Cinstit şi drept,

Vrednic de iubit şi primit,

Cum zice Scriptura.

Mă gândesc:

Precum păsările trec

În toamnă spre ţările calde

Fără să ştie dacă şi când vor sosi.

Ştiu că Cineva

Le-a implantat în gene

Data plecării-ntr-acolo.

Se nasc, cresc şi apoi începe

Un training aici,

Apoi vine ziua cea mare,

Ziua plecării.

Cu aripile-ntinse, gata de zbor,

Identitatea lor acum e plenară.

Le privesc de aici de jos

Cum zboară în stol,

Ele nu mai sunt ceea ce sunt.

Înălţate-n lumină,

Biruind tot ce leagă de glie,

Sunt un cântec frumos,

Un zbor luminos.

Aşa şi eu, deocamdată aici,

Învăţ să mă desprind de glie,

Apoi, când va veni Isus,

Să zbor spre veşnicie.

Sau, poate, voi pleca şi eu,

Asemenea păsărilor toamna,

Când frigul iernii bate la uşă,

Recunosc - sunt doar praf şi cenuşă,

Şi totuşi...

N-am să mor,

Voi trăi întru zbor.



31.10.08