Poezie Doctorul

Undeva intr-o casuta, cand eram odata eu

Se vorbea de-un doctor care nu credea in Dumnezeu

Intr-o zi, cand sta la masa si citea dintr-un roman

Iata ca la dansul vine un biet copilas sarman.

"Mama mea e grav bolnava si taticul a murit

Iara eu, care-s mai mare dupa leacuri am venit

Domnul doctor, fie-ti mila caci suntem cinci copilasi

Daca moare si mamica, ce ne facem noi orfani?"

Doctorul se-ngrijoreaza, de la masa se ridica

Dar cu gandul tot la carte ii de-te o alta sticla.

Bucuros copilul fuge la mamica lui bolnava

Nestiind ce duce-n mana in sticluta lui, otrava.

Doctorul il mai petrece cu privirea la orfan

Se-ntoarce dinou la masa si citeste din roman.

Dar de-odata, se-nfioara. De la masa se ridica

"Oare ce medicamente i-oi fi dat in a lui sticla?"

Cand zareste eticheta, inima i se opreste.

"Ce crima poate sa fie! Grav e ceea ce-am facut!

N-am sa mai ajung copilul ce-a fugit la a lui mama

Daca gusta din sticluta, va muri de bunaseama!"

Atunci el cu disperare in genunchi s-a aplecat

Si cu ochii plini de lacrimi catre ceruri a strigat:

"Daca e Divinitate, daca este Dumnezeu,

Sa-mi asculte rugaciunea caci strig din sufletul meu!

Fa Doamne sa nu ajunga la mamica lui bolnava

Copilasul care duce in sticluta lui otrava!"

Deodata usa se deschide si intra copilu-n goana

Si cu ochii plini de lacrimi ii arata mana goala.

"Domnul doctor, eu din fuga am cazut si-am spart sticluta

Fie-ti mila si da-mi alta sa nu moara mamicuta!"

Doctorul cu bucurie il serveste-n goana mare

Si-l petrece cu privirea, copilasul la plecare.

Si-a plecat atunci genunchii, fata pana la pamant

Si-ntr-un gest de umilinta s-a 'nchinat Domnului Sfant.

"Recunosc acum ca este sus in cer un Dumnezeu

Vreau sa fiu si eu de-acuma un mic slujitor al Sau!"