Poezie Minunea cu Undelemnul

Cu ochii plânşi de viaţa ei amară!

O văduvă rămasă cu doi fii.

La Elisei s-a dus ca să îi ceară

Un sfat de aş scăpa al ei copii!



Cu glas duios o întrebă Profetul

Ce ai în casă? -Cum vrei să te ajut?

Am doar puţin ulei şi-acela-i totul

Iar viaţa mi se duce spre mormânt;



Atunci mi-a dat poruncă omul sfânt

Ca să adun mai multe vase-n casă,

Să nu-mi dau fii slugă pe pământ

Îndestulată hrană s-am pe masă.



Întocmai am făcut cum mi s-a spus,

Iar uleiul curgea fără încetare!

Căci binecuvântare mi-a adus

Cerescul Dumnezeu, prin îndurare



Am adunat eu vase de-mprumut

Întocmai cum poruncă mi s-a dat,

Şi vasul cel din urmă s-a umplut,

Iar Dumnezeu lucrarea şi-a-ncheeat.



Ce mare har din cer noi am primit

Ah, fii mei: Cum oare vom grăi!

Cum oare vom lăuda pe Tatăl sfânt?

Căci El cu milă înspre noi privi.



Din ceruri, îndurarea ne-a cuprins!

Şi imposibilul luă fiinţă.

Parcă copaci-n flăcări s-au încins

Storcând uleiul, dândune-o speranţă



Atins de îngeri locul casei mele

Simţe-am puterea slavei coborând,

Parcă plute-am atuncea printre stele,

Oh, fii mei, e cerul pe pământ.



Iubitul meu să-ţi fie un exemplu

Când ai o încercare pe pământ,

Încrede-te în Domnul şi în Templu,

Să-i spui în rugă Tatălui Cel sfânt.



Căci totul e la Domnul cu putinţă

Doar El aşteptă rugăciunea ta,

El vrea să vadă, dacă ai credinţă

Şi-atunci problema, se va rezolva!



Din cerul slavei va veni iubirea

Şi binecuvântare va aduce,

Iar când aici Îşi va-mplini lucrarea

Vom fi cu El unde e veşnic pace.



04.10.2008