Poezie De lume când m-am despărţit
Vizualizări: 50
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/1497-de-lume-c-nd-m-am-desp-r-it]De lume când m-am despărţit[/url]
De lume când m-am despărţit
De lume când m-am despărţit
Şi de-ale sale umblări rele,
Atunci, eu am spus inimii mele:
Gata! Tot ce-i firesc a luat sfârşit,
Prin Jertfa Golgotei sunt mântuit
Şi viaţa mi-o îndrept spre stele!
De lume când m-am depărtat
Şi mi-am aflat odihna sfântă,
Speranţa mi-e veşnic ne-nfrântă
Că Doamne, Tu m-ai salvat,
Din moarte m-ai eliberat,
Şi inima-mi spre slava-Ţi cântă!
De lume când m-am rupt cu totul
Am părăsit-o, spre-a alege
O altă viaţă, spre-a-nţelege,
Că-n Jertfa crucii-i antidotul
Pentru păcat pierzându-şi locul,
Şi că în inima-mi eu am o lege!
Flavius Laurian Duverna
24 iulie 2012
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primConsacrarea nu înseamnă a-I da ceva lui Dumnezeu, ci a nu lua nimic din ceea ce Îi aparţine.