Poezie Bat vânturi reci

Bat vânturi reci prin adunare

Rămânând urmele furtunii,

Iar ploaia duhului n-apare

Să stingă orice tulburare

Căci ceaţa i-a orbit pe unii;



Să fie noapte peste mine

Sau să visez eu tot ce văd?

Oameni nu mai au din Tine

Amestecându-se prin lume

Grăbiţi se duc spre un prăpăd.



Unde-I Cuvântul sfânt din Carte

ce ni-l descrie pe Hristos?

Vor oameni din toate-al scoate

Şi din Scriptură de se poate

Pe Regele Cel glorios!



De-aceea omenirea azi

Coboară înspre asfinţit,

Câmpiile, nu mai sunt verzi,

Şi fructe, nu sunt în livezi

Lipseşte Cel ce Le-a-ngrişit



Dar voi aceii ce-aţi biruit

Şi nu v-aţi aplecat în jos!

Când valurile v-au lovit!

Voi l-aţi chemat pe-Acel iubit.

Salvaţi fiind voi de Hristos



Voi nu v-aţi clătinat pe cale

Pentru c-aveţi pe Dumnezeu,

V-aţi ridicat uşor din vale

parcă prin sunet de chimvale,

Şi drumul nu va părut greu!



Apoi uniţi în rugăciune

Cu sfinţii care-au biruit!

Ieşi-ta foc şi din tăciune

Iar Dumnezeu făcea minune

Pământu-ntreg s-a zguduit.



Din stânci sudate împreună

S-au format munţi de diamante,

Ei au trecut şi prin furtună

Căci Domnu-avea întinsă o mână

Şi-au rămas stânci nesfărâmate.



Căci rugăciunea-a fost puterea

Ce i-a purtat pe-a lor cărare

Şi ca răsplată nemurirea,

în Ţara unde-I fericirea,

Le-a oferit la terminare.



Atunci când se va sfârşi totul

Pământul se va transforma

Atunci veni-va Salvatorul,

Să îşi salveze tot poporul

Şi-ntreaga lume-L va vedea.



Căci toţi acei ce l-au urmat

Pe Regele venit de sus!

Vor fi cu marele Împărat

Şi–I vor cânta neîncetat

În Paradisul cel promis.



10/16/2008