Poezie Vremuri tulburi

VREMURI TULBURI



Se prăbuşesc regate, sisteme monetare

În lume guvernează perversa derutare

Corupţia-i la culme, dolarul scade mult

E orb cine nu vede al vremilor tumult

E mare încordare, sunt multe frământări

Puţini sunt cei ce-acceptă poveţe şi mustrări.



Ce-au strâns o viaţă-ntreagă se pierde într-o zi

Şi oamenii întreabă: „Ce-o fi când ne-om trezi?”

Şi-ncepe-o nouă zi cu ştiri atât de rele

Că adâncesc durerea acelor vremuri grele

Sosind de la servici mulţi se gândesc că mâine

Vor trebui reduse bucăţile de pâine.



Se clatină convingeri formate-n zeci de ani

Văzând cum multe bănci declară că n-au bani

Ziare şi reviste dau multe amănunte

De crunta lăcomie a celor ce-s în frunte

Se devalorizează conturi iar panica pătrunde

Ca un pârjol grozav venit prin sumbre unde.



Guvernele ştiu bine c-ajuns-au la impas

Şi că soluţii bune puţine au rămas

Milionarii lumii de teamă sunt cuprinşi

Că-n criza mondială şi ei vor fi învinşi

Confuzia domneşte şi-s multe falimente

Iar mulţi, cu groază, zic: „avea-vom alimente?”



Pe fondul de derută apar falşii profeţi

Ce spun c-a început etapa altei vieţi

Şi ce să vezi?: sunt mulţi ce dau crezare

La teorii nefaste, doar, spre a lor pierzare

Iar bezna rătăcirii se-ngroaşă zi de zi

Căci forţa aroganţei mai mult rău va urzi.



Şi totuşi sunt fiinţe ce ştiu mai mult, mai bine

De unde vine răul: din fiinţele meschine

Păcatul e la lucru cu grave consecinţe

El naşte nedreptăţi, războaie, neputinţe

Planeta-i infectată de-al ei miros urât

Nocivă-i atmosfera de unde-a izvorât.



Când cinstea e plasată la colţul ruşinos

Urâtu-i confundat cu ceea ce-i frumos

Când Cel ce ne-a creat, făţiş, este sfidat

Iar Fiu-I preaiubit de mulţi e renegat

Condiţii se creează pentru nelegiuire

Pentru acele roade produse doar de fire.



Sistemul ce-i clădit pe şmecherii, minciună

Uşor e dărâmat de vânt şi de furtună

Păcatul muşcă, muşcă apoi distruge tot,

Produce anarhie şi haos şi complot

Cum a căzut Sodoma, cum a căzut Gomora

Pentru pieirea farsei, e clar, sosi-va ora!



Când temelia-i slabă, din paie sau nisip,

Când zâmbetul nu-i sincer pe al făpturii chip

Zidirea chiar de-i tare se prăbuşeşte iute

Şi ale ei ruine de lume sunt vâzute

Prosperitatea moare, tristeţea înfloreşte

Şi-ncrederea în oameni, de tot, se risipeşte...



Dar neclintit rămâne Cuvântul întrupat

Prin care revelaţii din infinit s-au dat

În El e siguranţa, în El e adăpostul

Din El înmuguresc iubirea, visul, rostul

Pe El cine zideşte, zideşte un destin

Ce poate să îndure sfidare, ură, chin,



O, de l-ar face lege în fiecare ţară

S-ar uşura planeta de crunta ei povară

Ar fi o atmosferă de pace, armonie

Şi linişte deplină nu doar ceremonie

E temelie tare, e far ce-n bezna groasă

Trimite raze blânde în starea dureroasă.



Se prăbuşesc regate, sisteme monetare

În lume guvernează perversa derutare

Corupţia-i la culme, dolarul scade mult

E orb cine nu vede al vremilor tumult

Dar neclintit rămâne sistemul de valori

Ce naşte-n omenire speranţă şi splendori.



George Cornici/ 15 Octombrie, 2008