Poezie Cei doi împăraţi.

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 113
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/14984-cei-doi-mp-ra-i]Cei doi împăraţi.[/url]

...Şi valea Refaim în zare

se întindea spre Betleem.

Printre pietroaie-n nerăbdare,

sătui de-atâta aşteptare

sta David cu ai săi oşteni.



Iar peştera descrisă-n Carte

era umbrită de-un tufar.

Şi-n pragul ei,privind departe,

tot bântuit de-un dor aparte-

sta împăratul cel fugar.



Şi inima în piept zvâcneşte

de amintiri ce-l înconjor,

privirea-n zare se topeşte

tristeţea-ntr-una îl loveşte

şi naşte-n urma ei un dor.



Un dor după Cetatea Sfântă,

ce în topaze se scălda,

acolo dorul îl frământă,

acolo gându-i se avântă,

acolo David se dorea.



Spre ceruri îşi ridică-o mână

când soarele mai mult frigea,

îşi aminti dulcea fântână

şi-ndat-un dor din urma-l mână:

-Cine din ea apă-mi va da?!



Şi-atuncea se ridică-n faţă

trei tineri,trei israeliţi,

care doreau prin a lor viaţă

s-arate-o dragoste pe faţă,

erau vitejii iscusiţi.



Doreau s-arate prin trăire

că sunt lui David devotaţi,

c-apoi mergând vre-o şase mile

s-ajungă teferi şi cu zile,

şi-n faţa lui îngenuncheaţi.

* * *

Trecând apoi a vremii ceaţă,

aproape iar de Betleem,

alt Împărat avem în faţă

ce duce-o luptă pentru viaţă,

înconjurat iar de oşteni.



Ca şi la David în privire

vezi iarăşi dorul necuprins,

în ochi citeşti numai iubire,

promisiuni spre fericire,

ce te ridic spre ceru-ntins.



Spre ceruri mânile-s întinse,

alăturea de El vezi cete,

din rane sânge se prelinse

şi-atunci, în chinuri necuprinse

şopti-mpăratul:-Mi este sete...



Dar vai, din câţi Îl înconjoară

la ordin nimeni nu-i prezent!

Ostaşii Lui rău se certară,

apoi de-un sorţ se ocupară

ca să-L sfideze vehiment.



Şi chinul e din ce mai mare,

iar Împăratu-i însetat,

coroana-i grea apasă tare,

iar dorul Lui se pierde-n zare

către oraşul înstelat.

* * *

N-ai vrea să te ridici din gloată

şi spre fântână să cobori?

Să rişti măcar de astă dată

să îţi jertfeşti viaţa toată

pentru Acel de printre nori?



Căci uite,setea Îl frământă,

şi astăzi este însetat,

de eşti viteaz tu te avântă

întâi la greu,apoi cuvântă

că eşti creştin adevădar.



Căci mulţi se-avântă cu putere

uimind de la-nceput pe semeni,

nu fi ca ei,tărie cere,

viteazul Celui dintre sfere,

te luptă azi cu filistenii.



Să fii viteazul Celui tare,

luptând mereu în a lui cete,

oricând, şi fără pregetare

să te avânţi în lupta mare,

căci pentru tine i-a fost sete...



Amin.

15.10.2008
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Cei doi împăraţi. | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, și El vede toate cărările lui. ( Proverbele 5:21 )