Poezie Intre vointa si abandon (1)

Doamne,in poezia mea,

incerc sa Te slavesc,incerc sa-Ti pot canta.

Dar oare pot descrie in cuvinte,ceea ce simt,ceea ce esti,Parinte?

Si oare,te cunosc cu adevarat?



Te rog sa-mi ierti umilul gand natang

Atunci cand,in mintea mea se strang si indoieli,

Si intrebari ce vor sa scuze,comportamentul meu

Ce nu-nceteaza sa m-acuze.



De ce insist sa neg ceea ce vad,si cred?

Merit sa cer in schimb iubire,cand ceea ce ofer e rastignire?

Caci fapta mea te rastigneste iar si iar...

Si pentru mine ,simt,cum trece timpul in zadar.



"Maine ma voi schimba",imi spun

Si-n gand incerc ca sa adun,idei ce vor sa ma ridice

Si imi promit ca nu voi fi acelasi...

Dar...ziua de maine ma gaseste tot departe de tine.



Atunci constiinta ,spre mine,un deget incearca sa ridice

pentru a ma acuza ,a cata oara...

Iar eu ce fac? O imbat a mia oara cu gandul ca,este normal, este firesc...

Si bratele incrucisate iar raman, in semn de abandon...



Mustrarile de constiinta ? Le pun sare pentru-a le conserva

Crezand ca,asa,intr-o zi

Iti voi arata ca m-am luptat...



...Luptat lupta cea buna??



O,Doamne,cat timp imi vei mai rabda,

Dobitocia,unei fiinte ce nobila se vrea?

Te rog,ajutama,si trezeste in mine tot ceea ce candva ai pus...

...ajutama sa pot spune;"Intradevar am luptat, pentru

calea ce merge sus..."