Poezie Dărâmarea Ierusalimului

Când raza-n jocuri mai ciudate

se desprindea de-al său topaz,

mergea proorocul prin cetate

cu lacrimile pe obraz.



Părea că un izvor cu apă

îi scaldă geana ne-ncetat,

se întrerupe doar să-ncepă

din nou să plângă întristat.



Şi greul anilor pe umăr

apasă-ntr-una să-l strivească,

iar paşii s-ar părea că numar

mergând pe strada evreiască.



Dar nu a anilor povară

i-apasă sufletul din greu,

ci proorocia cea amară

ce i-o dăduse Dumnezeu.



Ar vrea să plângă zi şi noapte

pentru poporul său iubit,

şi-acuma Ieremia-n şoapte

suspină greu şi necăjit.



Priveşte-apoi semenii,care

sunt mulţumiţi de-o nouă zi,

şi simte, simte jalea mare

pentru Cuvântul ce-a vorbi...



Însă tăcerea îl apasă,

e-un foc mistuitor, închis

şi nu mai poate să-l oprească,

va spune tot de sus trimis.



Şi se opri încet din cale

cu lacrima curgând mereu,

şi începu proorocu-n jale:

-Aşa vorbeşte Dumnezeu:



-V-am tot vorbit de dimineaţă

întoarceţi-vă din păcat,

v-am pus prooroci mai mulţi în faţă,

v-aţi împietrit, n-aţi ascultat.



Prin fapta voastră cea spurcată

voi singuri v-aţi nenorocit,

m-aţi mâniat de astă dată

prin zeii căror aţi slujit.



Fii ţară plină de pustie,

fii blestemată-acuma dar,

căci mergi de-acum în grea robie

la robul Nebucadneţar.



Batjocoriţi vor fi evreii

de orice neam şi de popor,

căci uite-acum aduc haldeii

un foc, un foc mistuitor.



Veţi fi blestem pentru oricare,

voi nimici chiar Eu Sionul,

şi-atunci plătive-ţi neascultarea,

şi veţi cunoaşte căci Sunt Domnul!



Îşi termină proorocia,

sentinţa grea fusese dată,

şi-n gând, prin lacrimi, Ieremia

vedea cetatea dărâmată...



Tăcerea grea se împleteşte,

iar groaza-şi face-a ei lucrare,

însă de-odată izbucneşte

furia plină-indignare.



-Ierusalimul, fala mare,

cetatea ca dintr-o bucată,

cu jertfe multe pe altare,

cu temelia-n munţi săpată?!



Cu măreţia cea de Templu,

locaşul locuinţei Sale,

privit mai sfânt, privit contemplu,

şi-n gândul lor ştiut drept zale?!



Şi-acuma cine îndrăzneşte

să-l profaneze-aşa cumplit?

O, Ieremie, te gândeşte,

să mori tu trebuie negreşit!



Şi gloata plină de furie

spre poarta nouă îl târâ,

cum de-a-ndrăznit o proorocie

împotriva Templulu-a rosti?!



Lovit de toţi, hulit de gloată,

privi-acuzatu-n jurul său

şi spuse-n apărarea dată:

-Nu eu am zis, ci Dumnezeu!

* * *

Ierusalim...pe cinci coline

cu templul sfânt pe Moria,

Ofel, Bezeta şi Sionul,

şi mai la nord puţin Acra.



Înconjurat cu-n lanţ de munte,

cu-o parte mai prăpăstioasă,

cu zidul arcuit-năuntru

ferea invazia duşmănoasă.



Cu turnuri şaizeci de picioare

cu-atâta meştesug zidete,

aveau mai multă apărare

prin felul lor de-a fi cioplite.



Rezerve-n vremi de bătălie,

cu-o oaste de nebiruit,

ce ai gândit tu, Ieremie,

când proorocia ai rostit?!

* * *

Şi iarăşi, iar vedem prin ceaţă

bătrânul prooroc evreu,

şoptind cu lacrima pe faţă:

-Nu eu am zis, ci Dumnezeu.



Apoi se-arată o câmpie,

vedem cuvântul împlinit,

acuma credem, Ieremie,

prin tine Domnul a vorbit!



Acuma credem. Şi pe dată

vedem că suntem noi acei,

iar proorocia-ndepărtată

să ştii, că nu-i doar la evrei.



Acuma nu mai ai în faţă

acel bătrân plângând mereu,

dar dacă-aştepţi a lui povaţă

Aşa-ţi vorbeşte Dumnezeu:



-Ţi-am tot trimis de dimineaţă

cuvântul să te pocăieşti,

ţi-am arătat ce ai în faţă

şi căror dumnezei slujeşti.



Nu te încrede în putere,

sau pe poziţia ce stai,

te pocăieşte azi, şi cere

iertarea,care poţi s-o ai.



Nu pune iar pe necredinţă

cuvântul care ţi-l rostesc,

Eu azi te chem la pocăinţă,

întoarce-te, căci te iubesc!



Căci azi spre tine-i proorocia,

nu spre poporul cel evreu,

deci îţi repet ca Ieremia:

Nu eu te chem ci Dumnezeu!!



Amin.

15.10.2008