Poezie Statornic

Statornic



De dincolo de zări albastre,

Mai sus, din slăvile cereşti,

De unde-nconjurat de astre

Din veşnicii, Le cârmuieşti...



Te uită Doamne, şi la mine,

Străin, în fiecare zi şi ceas,

Şi-n bunătatea Ta mă ţine

Căci eu de Tine nu mă las!



Vreau a-Ţi urma cu silinţă

Şi paşii zilnic să-mi îndrept,

Pe cărăruia, ce-n credinţă

Doresc să fiu, mai înţelept.



Să dobândesc ştiinţa care

Mă poate apropia de Tine,

Iar Forţa sfântă, creatoare,

Să facă schimbare-n mine!



Şi-n lupta vieţii necurmată,

Vreau să fiu omul cel nou,

Să-mi birui eul, firea toată

S-o stăpânesc ca un erou!



Din apă şi din duh să cresc

Ca vântul, care încet adie,

Şi să iau chip dumnezeesc

Ce-l vei clădi, cu măiestrie.



Căci cândva Doamne Isuse,

În dragostea cea jertfitoare,

Când sufletul, în jos căzuse

Aflându-mă-n grea apăsare,



M-ai căutat, pân-m-ai găsit

De Tine când eram departe,

Şi când chemare-am auzit

M-am întors din căi deşarte.



Sub braţul Tău, ca paravan

Să stau statornic, ne-ncetat,

Şi sub săgeţile celui viclean

Să-mi fii scut tare, asigurat.



O mie-n stânga de-ar cădea

Atunci când bântuie furtuna,

Şi zece mii, la dreapta mea,

Cu Tine voi fi, întotdeauna!



Flavius Laurian Duverna

08 octombrie 2008