Poezie Izvoare

Sunt muntele cu inimă de aur

În mine focul arde lemnul urii

Croind făgaşe slovelor Scripturii

Să stea Cuvântul uşă de tezaur.



Adesea în convulsiuni respir tăcere

Când mă priveşte blând un ochi de taur

Sau ghearele le-nfige un balaur

În trupul meu pe care moartea-l cere.



Iar alteori m-ascund în izma gurii

Ce lasă pe clisuri parfum albastru

Aflând scăpare-n gândul unui astru

Fugit şi el din braţele căldurii.



Din străfundul meu ţâşnesc izvoare

Şi vin şopârle să le bea şi ciute

Dar nu le vreau să curgă nebăute

Le vreau prin setea lumii călătoare.