Poezie Te-ai aplecat spre mine

Te-ai aplecat spre mine, oh, veşnică credinţă

În suflet mi-ai intrat cu şoapte îngereşti,

În răcoarea dimineţii, adus-ai o speranţă

C-am să îl văd pe Domnul în slăvile cereşti!



În sufletul cuprins de zvonul revederi;

Tu ai făcut din şoapte cetăţi de diamante,

Şi-n ele au pătruns din razele iubiri

Care m-au înălţat spre lumile înalte.



În anii de furtună eram fără speranţă

Căci voi ajunge-odată în lumea de cristal,

Şi nu ştiam atuncea cum ar fi cu putinţă

Să mă ridic mai sus pe al credinţei val.



Prin anii fumurii de viaţă pribegită;

Când fost-am fără Tine, Isuse mai găsit!

Şi piatra necredinţei de Tine-a fost zdrobită

Acum de bucurie şi dragoste Îţi cânt.



Iar azi când îmi răsună speranţa învierii

În mintea mea de om cu inimă de fier;

Mă-nalţ spre nemurire spre locul întâlnirii

Căci nu mai sunt din neamul acesta efemer!



Căci soarta mea a fost De cer pecetluită

Şi numele mi-e scris-în cartea veşniciei

Odată la Golgota, din lumea preaînaltă

Muri Fiinţa divină, dând raza bucuriei!



Să se depene-ntruna pe-acest pământ amar

Cântări cu intonaţii de glasuri îngereşti!

Să se înalţe-apoi pe firul sfânt de har,

În Ţara cea eternă, spre lumile cereşti!



O tainică balanţă a întărit tot drumul

La cei ce l-au urmat pe Regele Isus

Iar sufletul plutea , simţind pe Salvatorul

Care-i urca cu drag spre Ţara cea de sus.



Iar şoaptele visări de vântul cald purtate

Ajunge-vor la ţinta ce fos-ta destinată,

Cu Domnul vom trăi în lumile preaînalte

Acolo-n veşnicie, în Ţara mult visată.





05.10.2008