Poezie Am îndrăznit să-Ți cânt iubirea

Am îndrăznit să-Ți cânt iubirea





Am îndrăznit să-Ți cânt iubirea,

Căci mai întâi Tu m-ai iubit.

Din vremi străvechi mi-ai scris menirea;

Pe când nimic eram, m-ai prețuit.



La început făcuși zidirea:

Albastrul cerului întins,

Verdele blând foșnind psaltirea,

De sus, de jos, cu dragoste-au descins.



Când omului i-ai dat suflarea

Și-n chipul Tău Tu l-ai creat,

Praful gustă dumnezeirea,

Iar, dragostea-Ți în el, viață-a iscat.



Neascultând, veni durerea...

Mânia-Ți sfântă-au ațâțat.

Da’-n Eva, ce-a pornit căderea,

L-ai profețit pe Cel ce m-a salvat.



Când cel creat și-a lepădat menirea,

Dragostea-Ți scârbă se făcu.

Apa găti reînnoirea,

Iar dragostea, prin Noe, reîncepu.



Avraam Ți-a prețuit vrerea

Când fiu-și să-l omoare vru.

Supremă i-a fost ascultarea!

Dar l-ai oprit căci mult l-ai iubit, Tu.



Când în Egipt trăiau robirea,

Le-ai născut o slobozire.

Egiptul le voia silirea –

Tu, nu le doreai decât iubire.



Din nou, Ți-ai dovedit iubirea

Purtându-i prin deșertul stors,

Și-n Canaan le-ai dat puterea,

Căci Fața de la ei nu Ți-ai întors.



Când David Ți-a cântat iubirea

Pentru poporul Tău ales,

În psalmi și cânt i-a fost vorbirea

Căci inima-i cu dragostea-Ți i-ai dres.



Credincioșia-i adorarea

Ce Iuda Ți-a adus mereu.

În Tine-a găsit ocrotirea,

Căci Tu ești dragoste și Dumnezeu.



În Iuda a fost întruparea

Cuvântului ce S-a născut.

Iubirea din Hristos era-mplinirea

Angajamentului ce l-ai făcut.



Fiindcă Te-a copleșit iubirea

Pentru toți cei ce i-ai creat,

Să aibe viața nu pieirea,

Pe Fiul Tău cu dragoste L-ai dat.



Iar moartea și-a pierdut puterea,

Din morți când El a înviat.

Isus vestea din nou iubirea

Ce, oamenii cu Tine, i-a-mpăcat.



Mereu Ți-ai profețit iubirea,

Mereu mi-ai spus că mă iubești,

Și-atunci, când va veni răpirea,

La Tine zbor, căci dragoste Tu ești.