Poezie O nouă zi...

O nouă zi…



„De crezi cuvintele Mele,

Fii vrednic de ele…”



Când zorii albaştri ridică năframa,

Al vremii ghem o nouă zi destramă,

Imaculată, ea n-a mai fost vreodată,

E ca zăpadă ce nu a fost călcată,



Nu are nici o urmă, e binecuvântată

De-Acela ce astăzi paşi ne va purta,

Umblarea-n adevăr pe-aleile grădinii,

Lăsându-ne deschis oblonul rugăciunii!



Departănd furtună de gânduri tumult,

În „ochi” de tornadă o clipă golit,

Afla-vom izvorul bucuriei tihnite,

Şi păcii divine vom fi drept unelte!



Ce astăzi vom trece cu duhul blândeţii,

E rândul divin scris în cartea vieţii!

Voinţa i-a noastră ce-n faptă zideşte,

De braţul e vrednic, putere primeşte!



În nouă zi ce-al vremii ghem deşiră

Spre valea în care paşii ne zburdară,

Priveşte la cerul din tine albastru,

Tinut e pe umeri, Isus e pilastrul!



Linişte adâncă, adăpost de stele,

Răsfiră şi norii, veştede petale,

Lacrima se-aude picând în tăcere,

Dă-ţi iscălitura Celuia ce-ţi cere!



Mai sus de cuvinte e-nţelesul lor,

Zrobind neputinţe şi gânduri ce dor,

Recunoaşte tainic în trăire sfântă,

Isus este calea dar, e şi răsplată!



04.10.2008