Poezie Vino azi, dă socotealăVizualizări: 81
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 08:52:32 BBCode: [url=/poezie/id/1505-vino-azi-d-socoteal]Vino azi, dă socoteală[/url]
Vino azi, dă socoteală
De isprăvnicia ta;
Nu mai pune îndoială
Socoteala, nu e grea!
Care bunuri au valoare,
Ce-ţi aduc astăzi folos?
Şi care sunt scrise oare
Că-s risipite, fără rost?
Nu mai ştim, căci ne încearcă
Şi atâţia nu-nţeleg
Şi cu lumea ei se-ncurcă
Iar smerenia, n-aleg.
Ce-i nedrept din tot ce Domnul
Ne dă-n viaţă-n fel şi fel?
Hai să cercetăm Cuvântul,
Să facem şi noi la fel!
Primul punct, e sănătatea
Darul cel mai preţios
De accepţi imoralitatea,
Spulberi darul lui Hristos.
Care ţi-e plăcerea-n viaţă
Ce-o ţii ca şi un ţel?
De plăcerile te-învaţă,
Te-aşteaptă-un greu măcel.
Cum zici că aştepţi pe Domnul
Cînd tu te zbaţi în păcat
Şi nu ai candela plină
Ca să Îl aştepţi în prag?
Cumperi ce nu foloseşte;
Cu mîndrie cîntăreşti
Lucrul care înjoseşte
A ta trăire cu Hristos.
Îmbuibarea te amuză
Şi tu zici căci ai lucrat
Şi găseşti mereu o scuză,
Faci păcat după păcat.
Hai, mai fă azi socoteala
Cît e vreme de lucrat!
Cum îţi faci tu împărţeala
Timpului, ce-i acordat?
Cât mai stai în rugăciune,
În cântare şi Cuvânt,
Şi cât pierzi cu alte lucruri
Ce sunt goană după vânt?
Cât stai în învăţătură
Cu cei dragi din casa ta?
E timpul cel de pe urmă,
Socoteală tu vei da!
Ia zapisul azi şi scrie
Câte îi jertfeşti lui Baal;
Nu uita, Isus revine,
N-ai să intri-n Canaan!
Socoteala-i diferită
La oricare individ.
Luptă azi, nu-ţi fie frică,
Vine Domnul în curând!
Ce ferice-a fi de tine
Când Isus, colo pe Tron,
Îţi va scrie "Mântuire!"
Şi nu eşti pe veci, un rob.
Astăzi, până se mai poate,
Socoteşte, te rog bine!
Fugi de orice fărădelege,
Luptă-te cum se cuvine!
Vino azi, dă socoteală,
Şi la trai şi la arginţi,
Căci în ziua aceea, frate...
Singur, pe tine te minţi!
Amin
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primDeci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățat prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima. ( 1 Petru 1:22 )