Poezie Dragostea de Tata

Eram copil si multe nu știam

Pe întunecoase drumuri rătăceam

Copil fiind mă murdăream

Dar parcă nici nu observam



Adesea trecea ziua pe deplin

Si nu vedeam ca haina cea de in

Am murdărit-o in totalitate

De-am si uitat cum e-n realitate



Atât de capturat de ce făceam eram

Nimic in jurul meu nu observam

Trăiam, momentul ,clipa pe deplin

Câtă vreme afară era senin



Dar iată soarele a apus

O trezire dintr-o dată-n mine s-a produs

Acest astru minunat

A fost înălțat si s-a plecat



Acuma simt că trebuie sa merg acasă

Sa mă așez cu Tatăl meu la masă

O zi întreagă nu am îngrijit

De haina ce-a de in ce El mi-a dăruit



Dar iată întreaga-mi ființa-i cercetată

De gândul că in prag El mă așteaptă

Ca-ntr-o oglindă-n ochii, gingași de mărgăritar

Mă vad cum sunt, tot negru si murdar



Îl văd plângând iar lacrimile-I curg șuvoi

Îmbrățișa-ți noi plângem amândoi

Ceva in mine s-a sfărâmat

In clipa-n care-n brațe El m-a luat



Ca-n șoaptă Îl întreb de ce suspină?

Si mi-a răspuns cu-n glas duios

Că nu suspină ci e bucuros

Că m-am întors din drumul anevoios

Cat încă afară e lumină



De aceea-n astă lume toată

Nu e iubire mai minunată,

Decât dragostea de Tată

Nu-i sentiment mai frumos

Decât iubirea lui Hristos